Așa cum ne-a obișnuit în primul volum Alexandra Gheorghe ne ține pe fiecare pagină citită cu acel nod în gât, cu emoțiile turate la maxim și imaginația…imaginația este unealtă nostra preferată atunci când începem să zburăm în „Ultimul zbor”.

În volumul doi am continuat să trăiesc sincer, fără perdele, fără să îmi las ipocrizia feminină să mă oprească să îmi imaginez real, am trăit alături, de el, alături de ea, alături de un alt el, alături de o altă ea.

„Sunt atent la drum, Sveltlana! Lasă-mă să conduc, să am grijă de tine. Te rog încearcă să nu te mai dezlegi la mâini. Va fi o surpriză plăcută, îți garantez eu. Până și eu am emoții pentru ce se a întâmpla. Așa că lasă-mă să conduc fără să fac accident.”

Poate o să crezi că este vulgar, poate înainte să deschizi cartea o să îți vină acel gând „hmm nu prea cred că o să placă”, stai liniștit/a o să dispară cu prima pagină.

Am citit cartea mereu cu un pahar de vin roșu în mână, pe canapeaua mea preferată. De ce? Pentru că nu este o cartea pe care să o citești fără să îți setezi o scenă, o scenă în care tu să fi actorul principal. De poveste se ocupă Alexandra.

„Te-am iubit nebunește Sveltlana și cred că aseară am făcut dragoste în cel mai frumos mod. Iar tu cu mine, mmm, a fost magic. Ai profitat de corpul meu și nici o părticică nu ai lăsat neexplorată….”

Fiecare joc erotic erau pentru mine o nouă față a mea, o nouă descoperire despre mine, am râs sălbatic și am plâns de fericire. Am primit pas cu pas mai multă deschidere și am învățat să fiu atentă la fiecare semn pe care mintea și copul îl oferă.

O să mă opresc aici, nu pentru că nu aș vrea să îți mai dau încă alte o 100 de motive pentru care să citești cartea ci pentru nu mai vreau să te rețin, nu vreau să îți mai lungesc curiozitatea de a descoperi adevărata poveste.

P.S. Îți sugerez să citești primul volum înainte să citești „Ultimul zbor”!

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE stylishedbooks.ro

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Emanuela IstrateFost redactor799 articoleToate articolele

Eu sunt Ema și vreau ca tu să ai parte de cele mai recente noutăți din lumea cărților. Sunt pasionată de dezvoltare personală, dar în același timp ador romanele bune de dragoste. Pentru mine Booknation.ro este proiectul meu de suflet, este locul unde pot să mă exprim liberă și unde pot să fiu mai aproape de persoanele care iubesc la fel de mult ca și mine să citească. Eu sunt persoana căruia îi face plăcere să îți răspundă la orice întrebare și care așteaptă cu nerăbdare mesajele tale.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted