Ei își poartă de grijă unii altora, ei se sperie să rămână singuri mai rău ca niște copii mici (…) (pag.87)
Amantul Colivăresei este un roman de literatură contemporană semnat Radu Aldulescu (n.29 iunie, 1954) rezultat la convergența și amestecul dintre mai multe povești și personaje, unele de o extremă bizarerie, încât ai fi tentat să le crezi mai degrabă decupate din fantastic, altele, dimpotrivă, marcate iremediabil de o duioșie aparte, hipersensibile, strivite nemilos de o lume în schimbare, în care nevoile primare și umanitatea devin bunuri de lux absolut.
Ceea ce debutează ca piese disparate de puzzle – viața familiei Cafanu, traiul familiilor în comunism, șoferul Mandache, imaginea Colivaresei, tonalitățile amar-sarcastice ale unor fraze și limbajul frust, care ar putea, la o adică, scandaliza un cititor prea simțitor – nu e altceva decât indiciul clar și sincer a ceea ce veți întâlni pe tot parcursul cărții, cu durate și intensități diferite.
Sigur că, navigând printr-un volum stufos, prea puțin preocupat de confortul cititorului (fontul este obositor de mic) și care pare să își fi “cheltuit” întreaga generozitate pe frumoasa imagine de pe Coperta I, s-ar putea să resimțiți confuzie și frustrare, cu atât mai mult prin prisma modului în care textul se dezvăluie, dat fiind că fiecare poveste și fiecare personaj se conturează progresiv.
Altfel, va îndemn la răbdare, dacă alegeți să citiți Amantul Colivăresei, fiindcă aveți destule motive să o faceți, chiar și atunci când pasajele frecvent apărute în carte, descriind rătăcirile fără sens ale protagonistului Dimitrie (Mite) par să reia, de la un punct încolo aceeași rețetă, nemaiaducand nimic nou și folositor cărții. Personal, deși înțeleg ideea vagabondajului practicat din treaptă în treaptă mai jos – oglindă a degradării tot mai profunde – aș fi preferat înjumătățit spațiul alocat aventurilor de trubadur, chiar fără a așeza altceva în loc.
11 octombrie 1961, București. Grigore Cafanu, redactor-șef al cotidianului Zori Noi își îngăduie, în sfârșit, răsfățul de a încheia ziua de muncă. În mașină condusă de fotoreporterul Relu Mandache, încărcat de băuturi pentru petrecerea de acasă – aniversarea de 12 ani a băiatului mijlociu, Dimitrie – el conversează cu acesta și privește pe geamul mașinii, ca un om cu greutate și experiență ce este.
În plin comunism, așadar, mai exact în mijlocul unei familii tipice din perioada aceea, una dintre multele în care, prin acrobații de tot felul, capul familiei reușește să asigure celor de acasă mai toate privilegiile vremurilor.
Taicutul, așa cum îl numește în repetate rânduri Mite – cu un amestec tulburător de tristețe, ură și dezgust – s-a zbătut toată viața pentru progresul familiei, așa că nu e de mirare că el și-a uitat de mult undeva împietrită inima, pe la vreun etaj professional superior și tot acolo și timpul, încât nu își cunoaște niciun vecin și e un complet străin pentru cei trei fii ai săi.
Pe cât de precoce sexual – încă de la grădiniță arată un interes neobișnuit pentru intimitate – pe atât de îndărătnic școlar, Mite pare însă a moșteni și sensibilitatatea mamei, manifestată printr-o intuiție uimitoare: el știe, de exemplu, ce se ascunde în gestul bătăii tatălui, îl simte slab și urât și nesigur, adică exact contrariul a ceea ce afișează în lume.
Marea lui dragoste, nevasta celui poreclit Colivarul, începută la vârstă de 12 ani are în ea tandrețe și sensibilitate și pe ea, luptându-se apoi cu greutățile vieții, o va căuta, neîmplinit, avid, în toate femeile întâlnite. Cu intuiția lui bună, el simte însă că lupta adevărată, dincolo de foame și frig și munci grele, este cu sinele, pentru că, nehotarandu-se să devină matur și stabil, nu o poate reține alături nici pe ea.
Amantul Colivaresei este o poveste despre un sistem care a mutilat generații întregi, despre dragoste și despre alegeri, o poveste cu haimanale și inocenți, cu brute și nefericiți, cu asumări și regrete, un roman cu multe subtilități și curajul abordării unor subiecte incomode, etc.
Citiți! Amantul Colivăresei! Citiți Radu Aldulescu!
NOTĂ: 8 /10
Alte recenzii de la Radu Aldulescu:
