Recenzie „Cum m-am vindecat de nefericire” de Gigi Ghinea

de | mai 3, 2019 | Recenzii cărți

 

 


”Cartea de față este scrisă de un psiholog, este adevărat, dar se adresează omului simplu, căci o scriu la rândul meu din această perspectivă, a omului obișnuit, a ființei care a trăit durerea suferinței existențiale ca oricare altul”.


 

Înțelegerea și compasiunea, sunt sentimentele care pot anula orice conflict interior și ne pot ajuta să înțelegem mai bine oamenii, cu trăirile lor.

Gigi Ghinea, psihologul fericirii, are o vastă experiență în domeniu; scriitoarea ne prezintă o serie de argumente din psihologie și spiritualitate, în completarea afirmațiilor că iubirea a fost, este și va rămâne unicul sentiment profund uman de care avem nevoie ca să evoluăm.

De asemenea, aparițiile sale în public au menirea de a dezvălui informații din viața reală, atât din experiența proprie cât și din cea a pacienților săi, pentru a ne ajuta să găsim calea către o viață sănătoasă și fericită. Autoarea ne inspiră, prin trăirile experimentate, să devenim sinceri și curajoși cu noi înșine, dovedindu-ne astfel că puterea de schimbare și cea de a fi fericiți se află doar în mâinile noastre.

Secretul unei vieți fericite constă în atitudine. O atitudine pozitivă va atrage întotdeauna după sine experințe frumoase, oameni de calitate și momente de neuitat. Autoarea ne împărtășește traiectoria vieții sale, presărată cu experiențe inedite, multicolore, ce a ajutat-o să se dezvolte, să se maturizeze și să renunțe la toate măștile sociale, descoperind astfel că este o ființă autentică și fericită.

Întâlnirile cu oamenii de-a lungul timpului, au ajutat-o să vadă cine este ea însăși și cum poate ajunge la sufletul celorlalți. Înainte să fie psiholog, a fost om. Iar atunci când îşi privesc durerea în faţă, oamenii se simt egali.


”Fericirea este un act de voință și poate fi dobândită de oricine urmează câțiva pași simpli”. 


Pentru a ajunge să fii mulțumit de viața pe care o ai, este necesar să te preocupi de propria persoană. Cu toate astea, vindecarea este mult mai profundă atunci când suntem martorii vindecării altora, când ne comparăm experiențele noastre cu ale celorlați și facem schimb de trăiri și de emoții.

În așteptarea momentului potrivit de a acționa în propria noastră viață, se pierde foarte mult timp; acest prețios timp, pe care nu îl mai putem recupera, oricât de mult ne-am dori. De aceea, momentul prielnic pentru orice schimbare, este Astăzi și Acum.

Recunoștința și iertarea sunt principalele atuuri pe care le avem la îndemână și le putem folosi pe post de lanterne pentru a ieși la suprafață din întuneric, dacă ne-am afundat.

Iertarea este pasul cel mai important către fericire, deoarece te eliberează de trecut, de negativism și îți trimite ego-ul la plimbare. Dă-ți voie să ierți și să te ierți, pentru toate lucrurile la care nu te-ai priceput, pentru toți oamenii pe care nu i-ai iubit, pentru toate judecățile tale… îndepărtează frica și eliberează sufletul, pregătindu-l  pentru un nou început.

Fii recunoscător în fiecare zi pentru ceea ce ai. Gândește-te la oamenii care te-au inspirat în viață, care ți-au dăruit experiențe din care ai învățat și datorită cărora ai evoluat… și mulțumește-le.

Fericirea este alcătuită din momente, gesturi de bunătate, zâmbete, prieteni, muzică, natură… Lucrurile simple sunt cele care dau naștere emoțiilor și permit sufletului să zburde liber prin viață, bucurându-se de tot ce experimentează.

Ai întotdeauna încredere în instinctele tale. Întreabă-ți zilnic inima ce anume își dorește cu adevărat, fă-ți timp să o asculți și procedează întocmai cum îți dictează.


”Revenind la relații fericite, prima concluzie ar fi aceea că orice relație fericită începe cu tine”.


Titlu: CUM M-AM VINDECAT DE NEFERICIRE
Autor: Gigi Ghinea
An apariție : 2011
Editura: IBU PUBLISHING
Nr. Pagini: 176
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1986

Alte recenzii de la Gigi Ghinea:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Dobrescu a fost redactor Booknation.ro și a scris 47 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Dobrescu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments