Recenzie ”Aviatoarea” de Sandra Coroian

de | iul. 16, 2017 | Beletristică, Ficțiune, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

Aviatoarea este un zbor prin timp, viață și inimă. Un zbor turbulent care ne va învăța ce-i despărțirea, singurătatea, iubirea, războiul și speranța. Sandra Coroian dă viață unei noi povești unde imposibilul prinde viață transportându-ne prin timp și păstrându-ne la granița dintre realitatea și ireal, vis și coșmar, pace și război.

-Prefer să mor în înaltul cerului, ca o pasăre, decât să-mi aștept moartea să pice din cer.

Süre este aleasă drept pion în jocul autoarei de a ne așeza la picioare o nouă poveste uluitoare despre căutare și regăsire. Încă de mică, Süre a învățat să piardă. Să piardă oameni dragi, speranțe, visuri și timp. Pierzându-l într-un final și pe fratele Sergei, Süre a mai rămas doar cu dorința de a deveni o bună aviatoare care, speră ea, o va purta și spre fratele pierdut într-o misiune.

-Doar cei cărora le este teamă încearcă să atace fără motiv. E tot un fel de autoapărare.

Când șansa de a se afirma i se arată, lui Süre nici prin cap nu-i trece că un zbor o va transporta într-un alt timp, o altă viață, rătăcindu-se astfel și pe sine. Brusc, un zbor simplu o transportă într-un alt fel de Naram, un Naram măcinat de război unde trebuie să-ți aperi viața la orice pas.

…dar tu… tu ce ești? Un fulg firav de nea. Dacă aș sufla mai tare spre tine, ai zbura lejer fără ajutorul vreunui avion.

În această învălmășeală de lume îl descoperă pe Balakian, bărbatul ce va încerca până la ultima suflare să o apere și să o țină în viață. Balakian, un bărbat ce-i va dărui șansa de a înlocui singurătatea, de a îmbrățișa sentimentul de aparținere, de a nu mai fi singură.

Când nu mai ai pe nimeni, spiritul tău se leagă cu totul de prima persoană care îți arată un pic de afecțiune. Fără să îți dai seama, devine ancora ta când totul în jur dispare.

Aviatoarea este o poveste în care te poți rătăci cu ușurință nu numai în vacarmul războiului, a lumii și a timpului ci și în vacarmul propriei inimi care mereu tânjește după împlinire, după regăsire. Süre pornește într-o misiune cu gândul de a-și regăsi fratele, dar sfârșește prin a-l găsi pe Balakian, înlocuind o pierde cu o alta.

Poate avea dreptate, poate chiar așa eram, ca acea brândușă. Asta însemna și că eram pe moarte, smulsă din locul meu, zbătându-mă să nu mă ofilesc și poate să pot prinde rădăcini într-un loc nou.

În final, va reuși Süre să-și găsească drumul spre casă sau va continua în a-și pierde pașii pe urmele oamenilor dragi care par că dispar subit din calea ei?

Cred că Dumnezeu își ia, din când în când, mâna de pe noi și ne lasă să ne consumăm pentru a putea renaște încă o dată, și încă o dată, până când ne învățăm lecția și alegem binele în locul răului.

Aviatoarea ne oferă o misiune și o rătăcire în neant ce ne va purta în călătoria vieții, sfidând timpul și universul, punând întrebări și găsind răspunsuri, ca mai apoi, să rămânem siderați în fața unui final uluitor.

Inima mea, în loc să bată mai repede, începu să se calmeze. Atunci, am știut că universul nu ne permite să fim singuri, că păstrează mereu o fărâmă din noi și o plasează exact acolo unde este nevoie. Nu mai eram singură…

Niciodată nu am fost.

Titlu: AVIATOAREA
Autor: Sandra Coroian
An apariție : 2017
Editura: QUANTUM PUBLISHERS
Nr. Pagini: 144
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3091

Alte recenzii de la Sandra Coroian:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 3 luni, 24 zile și a scris până acum 311 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments