Mădălina Manole – O sinucidere sub semnul întrebării este volumul 1 din Destine controversate, scrisă de Dan-Silviu Boerescu: scriitor, editor român, redactor-șef și director editorial al revistei Playboy.
Dan-Silviu Boerescu a publicat volume de critică literară și ficțiuni critice, precum și antologii. A primit diferite premii literare, între care Premiul de critică al Asociației Scriitorilor din București și a avut două nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor.
Marile personalități ale societății și culturii românești, din ultima sută de ani venind până spre contemporaneitate, au avut biografii și cariere care ascund încă multe secrete, dintre care unele pot deranja opinia publică pudibondă. Însă, cu toții, cei care au ținut capul de afișaj al vieții publice au trăit fiecare clipă intens, pătimaș chiar! De aici și încadrarea lor în categoria marilor români cu … DESTINE CONTROVERSATE!
Mădălina Manole, pe numele ei real Anca Magdalena Manole, sau ”fata cu părul de foc”, a fost una dintre cele mai îndrăgite soliste ale muzicii ușoare. Născută în Prahova în anul 1967, Mădălina a cucerit inimile românilor datorită pasiunii pentru muzică pe care a moștenit-o de la mama ei, Eugenia Manole, interpretă amatoare de muzică populară.
Povestea de viață a Mădălinei Manole a fost puternic comentată de-a lungul anilor și încă se întâmplă să apară fel și fel de zvonuri cu ocazia celor două date importante ale cântăreței: ziua de naștere și ziua în care a părăsit această lume.
Ca de obicei, atunci când un artist este în viață, mai puțin interesante sunt planurile și proiectele sale profesionale. Dar atunci când acesta decedează, ies la suprafață tot felul de informații care ”celebrează” într-un mod neconvențional toată cariera și toată viața personală a artistului, cu toate dedesubturile ei, plus invențiile de rigoare.
Dan-Silviu Boerescu, în acest material documentar denumit Destine controversate, încearcă să aducă la cunoștință publicului larg toate informațiile care au fost făcute publice, ca o centralizare.
Materialul ne oferă o imagine necenzurată a faptelor și întâmplărilor din viața Mădălinei, așa cum au fost ele povestite de cunoscuți, de familie, dar și de către specialiștii care au încercat să facă lumină în acest caz incert, această ”sinucidere” pusă sub semnul întrebării.
”Analistul de investigații criminale Mihaela Brooks a constatat că ”filmul” investigației în cazul decesului artistei nu este clar, cu foarte multe întreruperi. Raportul nu incriminează pe nimeni, ci adună la un loc mai multe elemente și probe științifice care conduc la concluzia că nu avem de-a face cu o sinucidere.”
Războiul dintre Petru Mircea și familia Manole a scos la iveală declarații care mai de care mai imprecise, dure și nedemne pentru numele care a fost Mădălina Manole.
Toate supozițiile cu referire la abuzurile sale din copilărie, la depresia pe care se pare că a avut-o toată viața, la cele patru încercări de sinucidere pe care soțul le-a afirmat după decesul ei (și multe altele…) sunt, după părerea mea, niște supoziții și doar atât.
Singura persoană care știe cum s-au petrecut cu adevărat toate faptele, este Mădălina însăși. Din păcate, ea nu ne mai poate elucida în legătură cu telenovela care a ajuns ”viața ei” de după moarte, iar din acest considerent cei care se războiesc bazându-se pe niște presupuneri personale ar trebui să fie mai cumpătați, în loc să judece în necunoștință de cauză.
În general, judecățile pe care le emitem în contul altor persoane dezvăluie, de fapt, mai multe despre noi înșine, cei care judecăm, decât despre persoana judecată. Când judecăm, scoatem la iveală propriile nostre prejudecăți, evidențiind de fapt motivele care au legătură strânsă cu persoana noastră.
Putem judeca o persoană după comportamentul ei pentru că nu tolerăm acel comportament sau atitudine la noi înşine. Putem judeca un comportament pe care îl avem şi noi, sau putem judeca pentru că ne dorim sau invidiem ceea ce sunt sau au cei pe care îi criticăm.
Majoritatea judecăţilor pe care le facem cu referire la alte persoane, în afară de persoana noastră (nici pe noi nu ar trebui să ne judecăm, deoarece orice acțiune ar trebui să fie proprie și asumată), sunt de fapt strategii subtile ale egoului nostru, de a evita simţăminte incomode, sau lipsa autostimei şi a autoacceptării.
Putem observa lucruri cu care suntem sau nu de acord, dar asta nu ne dă dreptul să facem presupuneri, să aducem acuzații sau să judecăm după propriile noastre impresii, fără să știm ce este în inima celui judecat, fără să-i știm motivele, fără să-i cunoaștem cu adevărat viața, problemele, necazurile, dezamăgirile, frustrările sau durerile.
…Asta e doar viața
Uneori mai pierzi
Clipa viselor și a dragostei
Fiindcă asta e doar viața
Nu o poți minți
E mai bine dacă știi ce vrei…
Alte recenzii de la Dan-Silviu Boerescu:
