Chioşcul de ziare din colţul străzii pe care merg spre serviciu are valoare literară pentru mine. Nu de alta, dar de-a lungul timpului, cu siguranţă mi-am cumpărat mai multe cărţi de acolo decât din librării. Aşa a ajuns şi Cele mai vechi cârciumi bucureştene şi clienţii lor celebri la mine, pe aceeasta filieră. Interesat fiind de poveştile din trecut, nu aveam cum să ratez această carte.
Dan-Silviu Boerescu nu se dezminte nici de această dată şi reuşeşte să aducă în prim-plan poveşti de mult uitate ale unor localuri din trecut. Este o carte care ar trebui citită de mai toată lumea, mai ales de tinerii ce îşi fac veacul prin Centru’ Vechi, fiindcă o parte din acele localuri frecventate de ei (sau măcar clădirile) au un loc aparte în istoria Bucureştiului.
De mirare sau nu dar ştiţi ce a făcut capitală să se extindă, acum câteva zeci de ani? Cârciumile. De ce? Păi din cauza legislaţiei în vigoare. Taxele pentru localurile din afara Bucureştiului, de după barieră, erau desigur mai mici. Ca atare, cârciumile se mutau câţiva paşi după barieră. După o vreme, ca să colecteze taxele, se muta desigur şi barieră şi tot aşa.
Cartea ne dezvăluite secretele unora dintre cele mai interesante localuri din Bucureşti dar şi a iluştrilor patroni sau clienţi ai acestora. Se vorbeşte desigur despre localuri interesante precum Hanul lui Manuc, Capşa, Caru’ cu bere, Leul şi cârnatul, Şarpele Roşu şi aşa mai departe. Unele mai sunt, altele din păcate nu. Sunt localuri frecventate de toată lumea bună a Bucureştiului din acea perioadă, ce au susţinut industria alimentară locală dar şi showbiz-ul, fiindcă în aceste locuri cântau artişti celebri precum Maria Tănase sau Zavaidoc.
Tot într-unul din aceste localuri, mai exact în restaurantul lui Iordache se presupune că au apărut şi micii, celebrii mici din bucătăria românească.
Cât despre mici, încă din 1902 s-a determinat că un kilogram de carne tocată trebuie să conțină cel puțin trei grame de bicarbonat de sodiu. Anual, în România sunt consumate peste 22.000 de tone mititei. Vânzările anuale de mititei produși industrial se ridică la 50 de milioane de euro.
Cartea se încheie cu una dintre cele mai celebre cârciumi ale Bucureştiului modern, Şarpele roşu, o bodegă de cartier, autentică, cu muzică ţigănească. Este însă un local unde se strângea lumea bună din actorie mai ales, findca oameni precum Nelu Ploesteanu cu orchestra cânta aici aproape seară de seară. Cu umor, patronul o supranumise Filaromica. Printre clienţi, erau nelipsiţi Gheorghe Dinica, Ştefan Bănică Sr şi Jr, Ştefan Iordache, George Mihaita, Colea Rautu, Dorel Vişan, Nicu Constantin, sunt doar o parte din clienţii de vază ai acestui local.
Unul dintre imnurile acestui local era celebrul cântec de puşcărie La Chilia-n port, cântat adesea de celebrul trio Ploesteanu-Dinica-Iordache, pe care vă invit să-l savuraţi alături de carte. Din păcate, am găsit doar varianta cântată de Nelu Ploesteanu.
Alte recenzii de la Dan-Silviu Boerescu:
