Recenzie:”Stilista” de Rosie Nixon

de | oct. 28, 2019 | Recenzii cărți

Anul acesta Rosie Nixon a lansat unul dintre acele romane de care ai nevoie minim odată pe an. Stilista este cartea care te ajută să îți relaxezi toți mușchii în afară de cei ai feței căci nu te poți abține să nu zâmbești și uneori chiar să râzi de situațiile în care este pus personajul. Amuzantă, plină de farmec și stil, această carte este remediul perfect pentru zilele mohorâte de după serviciu.

Amber Green este o figură, viața ei este reprezentată de o lungă serie de întâmplări hilare și neprevăzute care te duc cu gândul la șir de glume interminabile. O avem în prim-plan pe Amber, angajată la unul dintre cele mai exclusiviste buticuri din Londra, care își trăiește viața liniștită printre obiectele vestimentare ale celor mai renumiți creatori de modă. Faptul că era doar o debutantă în ale modei nu a oprit-o să facă pasul cel mare către viața sclipitoare din zona starurilor de cinema, acceptând să fie asistenta renumitei stiliste Mona Armstrong.

Cartea este împărțită în perioadele și locurile în care Amber își va desfășura activitatea. Inițial am simțit-o ca pe o persoană slabă și nepricepută în chestiunile organizatorice sau stilistice însă pe parcursul lecturii am prins drag și m-am conectat foarte bine cu ea. Cu fiecare întâmplare imposibilă în care este pusă, am descoperit tot mai mult simț practic și idei geniale venite la momentul oportun pentru rezolvarea situațiilor hilare în care este pusă.

Mi-au plăcut toate personajele care sunt legate unele de altele în întreaga aventură, am descoperit stereotipuri și le-am asociat cu persoane din viața reală. Mai mult de atât, am aflat  multe amănunte din industria modei pe care nu le-am mai descoperit în alte părți iar asta a fost ceva absolut nou pentru mine.

Nu sunt o iubitoare de sclipici, camere de filmat sau pantofi Prada însă am citit cu sufletul la gură bârfele și problemele existențiale apărute în urma distrugerii unei rochii sau a kilogramelor în plus din cauza unei mese mai consistente decât un măr. Vă recomand să faceți cunoștință cu Stilista atunci când veți simți nevoia de o carte lejeră și amuzantă. Lecturi plăcute vă doresc!

Titlu: STILISTA
Autor: Rosie Nixon
An apariție : 2019
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1041

Alte recenzii de la Rosie Nixon:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Lavinia Chirănescu a fost redactor Booknation.ro și a scris 19 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Lavinia Chirănescu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments