Recenzie „Dincolo de stele” de Kristin Hannah

de | nov. 5, 2019 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Continuarea volumului Aleea cu licurici nu este nici mai bună, nici mai slabă decât prima parte. Este la fel de captivantă, emoționantă și bine scrisă, cu răsturnările de situație și momentele tensionante cu care ne-a obișnuit Kristin Hannah. În Dincolo de stele, (aproape) aceleași personaje se confruntă cu drama pierderii și cu dificultatea de a o lua de la capăt. În esență, tema cărții rămâne prietenia și tot ce înseamnă ea pentru oameni, toate încercările la care este pusă.

Mă întorc spre Kate, îi văd chipul radiind și ochii verzi splendizi. În ei, îmi văd toată viața. Tot ce am fost vreodată și tot ce mi-am dorit să fiu. Asta îți e prietena cea mai bună: o oglindă.

Tully Hart a fost mereu o persoană ambițioasă, care a luptat încă din timpul facultății pentru a ajunge jurnalistă, pentru a fi în lumina reflectoarelor. În aparență, este femeia puternică, ce nu se lasă doborâtă…până își pierde cea mai bună prietenă și este complet debusolată. În acest volum, avem o Tully mai vulnerabilă, mai sensibilă, pe care nu o găsim în Aleea cu licurici. Iar durerea este amplificată când familia lui Kate o îndepărtează și se vede singură, fără vreun scop pentru care ar putea trăi, fără cineva cu care să-și împărtășească suferința.

Marah Ryan, fiica lui Kate, este mult mai afectată, așa cum este orice om când pierde cea mai importantă persoană din viața sa. Se îndrăgostește de un băiat și intră în cercul lui vicios, renunță la facultate și pleacă de acasă, iar Tully se simte vinovată că nu a putut să o protejeze, așa cum i-a promis lui Kate. Iar subiectul maternității nu se oprește aici. Dorothy este personajul-cheie al acestui roman, mama lui Tully, cea care își spunea Cloud în primul volum.

Ajunsă la bătrânețe, „Cloud” este dornică să facă o schimbare în viața ei, să renunțe la obiceiurile toxice și să recâștige încrederea fiicei sale atunci când aceasta se află în cele mai grele momente din viața ei. Dar mai este posibil, după ce a părăsit-o de nenumărate ori?

Vreau să repar lucrurile, vreau să le îndrept și să am șansa să fiu o altă persoană, un om mai bun.

Cartea este împărțită pe două planuri: unul care descrie momentele de după moartea lui Kate, iar celălalt în prezent. Kristin Hannah descrie perfect stările personajelor, fie că relatează la persoana I sau a III-a. Spre deosebire de primul volum, acesta cuprinde momente mult mai tensionante, dezvăluiri importante și o nouă „față” a personajelor cu care am făcut cunoștință în partea întâi: o față mai vulnerabilă, care le pune la încercare puterea de a ierta și de a merge mai departe.

Titlu: DINCOLO DE STELE
Autor: Kristin Hannah
An apariție : 2019
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 416
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1647

Alte recenzii de la Kristin Hannah:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă a fost redactor Booknation.ro și a scris 126 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments