Pentru cei care iubesc cu adevărat literatura pasională de mare angajament și extrem de bine documentată la marea majoritate a palierelor, le recomand cu mare drag romanul ” Sticletele” al laureatei din anul 2014 cu prestigiosul Premiu Pulitzer, Donna Tartt.
Cu un îmbietor simț al detaliului xilogravat cu abilitate în sufletele cititorilor, dar mai ales cu un fin simț al acusticii simțirii revărsate în plauzibila descriptivitate a tipologiilor umane, Donna Tartt dăruie lumii literare o veritabilă capodoperă, un inestimabil giuvaer care strălucește datorită, în primul rând, stilului antrenant, lipsit de poticneli, verbiaj sau redundanță, autoarea posedând un simț al proporției demn de invidiat.
Cele 1112 pagini ale cărții nu trebuie să vă descurajeze în vreun fel, pentru că, încă de la prima pagină, o să vă treziți prinși în mătăsosul hățiș al unui veritabil trăirism care nu face niciun rabat de la curajoasa abordare a vieții cu întregul său apanaj de împliniri și neîmpliniri.
Laitmotivul acestei capodopere îl găsim încă de la primele pagini când Theodor Decker, personajul principal al romanului, merge la muzeu împreună cu mama sa pentru a admira tabloul ”Sticletele” al pictorului olandez Fabritius. În urma unei explozii petrecute în incinta muzeului mama junelui Theo, pe atunci doar un copil de 13 ani, moare.
Totul se contorsionează mai apoi pe întregul parcurs al existenței lui Theodor Decker, într-o halucinantă oscilație între dilatarea și contractarea simțurilor, între culpabilizare și vuietul ducerii-n neștire, purtând mereu în suflet imaginea unei mame care, pentru el, reprezintă netegăduita perfecțiune.
Scris la persoana I romanul mustește de viață, cu întregul chenar al laturilor șlefuite dar și noduroase, cu vivacitatea și totala implicare a scriitoarei într-o pasiune care îi însuflețește condeiul de la primul până la ultimul rând, impregnând ospitalitatea colilor cu o viziune literară plină de virilitate.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Donna Tartt:
