Recenzie ” Dulcea Uitare” de Jamie McGuire

de | apr. 3, 2020 | Recenzii cărți

 Camille Camlin este o tânără studentă de douăzeci și doi de ani care muncește ca și barmaniță la Red Door iar  de șase luni este împreună cu T.J, un bărbat foarte atrăgător și fermecător dar care are un job solicitant care îl obliga să plece în diferite locuri din lume atunci când era chemat, motiv pentru care acesta era acum în California iar relația lor era una la distanță. T.J i-a promis că dacă lucrurile vor merge, într-un an se vor muta împreună. La început totul părea simplu, până nu a mai fost.

Într-o seară, la Red Door a intrat Trenton Maddox, fostul ei coleg de la Eakins High, cunoscându-l de când era doar un puști. Dar bărbatul din fața ei era cu totul diferit, înalt, tatuat, excesiv de fermecător și de musculos. Cami îi dă numărul de telefon lui Trent, care o și sună a doua zi, dar remușcările nu încetează să apară. Nici Trent nu avea un trecut roz, în urmă cu mai puțin de doi ani, viața lui se schimbase când Mackenzie Davis făcuse un accident iar Trent se aflase pe scaunul din dreapta. Dar asta a fost atunci iar acum acesta încearcă să intre tot mai mult în viața lui Cami.

Trent și Cami ajung să fie ca șoarecele și pisica, dar atracția dintre ei este greu de neobservat, cu toate că aceasta simțea tot mai multă vinovăție gândindu-se la T.J. Cami știa că T.J o iubește, în ciuda a ceea ce spunea Trent, care era sigur că dacă o iubea ar fi rămas lângă ea, incapabil să stea la o distanță așa mare de ea doar pentru jobul său. Dar Cami are un secret și este sigură că dacă i l-ar spune, l-ar alunga din viața ei.

Când Trent o sărută, barierele din jurul ei sunt doborâte și decide să plece în California, în ciuda protestelor lui Trent, pentru a se convinge de sentimentele ei. Cami se convinge de iubirea lui T.J și știe că îi va frânge inima dar realizează că s-a îndrăgostit de Trent. Atunci când revine acasă, la salonul de tatuaje unde acesta o angajase ca asistentă, este primită cu răceală din partea lui Trent și zi de zi aceasta îl vede umblând cu diferite femei, rănind-o. Când aceasta își ia inima în dinți și îl confruntă, îi spune că la părăsit pe T.J iar povestea lor tocmai începe.

Dar în ciuda iubirii care se înfiripă între ei, secretul ei o apasă greu și se întreabă dacă acesta îi va distruge relația. Când are loc o tragedie la Keaton Hall, Cami este  terifiată de gândul că l-ar putea pierde.  Când totul era minunat, viața i-a îngenunchiat. Vor trece oare cu ajutorul iubirii peste tot ce le stă în cale?

Titlu: DULCEA UITARE
Autor: Jamie McGuire
An apariție : 2016
Editura: TREI
Nr. Pagini: 351
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1093

Alte recenzii de la Jamie McGuire:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 4 luni, 12 zile și a scris până acum 407 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments