Un Taj Mahal literar, cam așa îndrăznesc să descriu romanul ”Rostește-i numele” al lui Franscisco Goldman, apărut la editura Polirom.
Cartea aceasta este un exemplu de dăruire, dependență și dragoste zdrobitoare care, ivită aproape pe neașteptate într-o lume arivistă, așează întreaga noblețe a celui mai pur sentiment, Iubirea, pe piedestalul unei sincerități sanctificate de glasul inimii dezlănțuite.
Într-o repigmentare stilistică în care tipologiile nord-americane și cele latino-americane amestecă rigidul și vulcanicul în temple de trăire intempestivă prin intermediul căreia își transformă defuncta soție, Aura Estrada, moartă în urma unui accident de surfing, într-o post-modernistă Beatrice Pontinari, autorul transformă cartea aceasta într-un soi de biblie a lăuntricelor sale răni.
Incomensurabila pierdere sapă în sufletul lui Francisco Goldman tranșeele hrăpăreței suferințe, lucru extrem de vizibil în expresivitatea textului, dar mai ales în intertextualitatea dintre incisiva suferință și nostalgia resemnării firești, rezultând din această combinație o duioasă poetizare a relațiilor interumane, a corespondențelor senzoriale și spirituale în care puțini Adami și Eve reușesc o perfectă potrivire.
Cochetând cu o oarecare nuanță de idealizare a iubirii, dar mai ales a furtunoasei alegorizări, presărate peste umerii de humă ai pierderii iubirii, totuși ”Rostește-i numele” este cu mult mai mult decât un simplu roman de dragoste pârjolitoare. astfel, găsim în cartea lui Francisco Goldman un parfum aparte de filosofie mistică prin intermediul căruia încearcă să dea un anumit sens inexplicabilului cu întreaga lui vâltoare de clipe mărunte.
Cu un profund simț psihanalitic, autorul pavează tumultul trăirilor cu verva eroului rănit în luptă care, medaliat de societate, constată că medaliile nu reușesc în vreun fel să-i cicatrizeze rănile.
Lectură plăcută!





