Nu sunt pasionată de cărțile despre război în mod particular. Îmi plac atunci când războiul este parte dintr-o acțiune complexă, dintr-o poveste. Privighetoarea de Kristin Hannah este o astfel de carte. Subiectul dur al războiului te captivează de la prima până la ultima pagină. Autoarea îmbină acest subiect cu povești de viață și de dragoste impresionante. Războiul schimbă oamenii și alegerile pe care le fac nu mai contează acum.
Dacă am învățat ceva în lunga mea viață, acel ceva este asta: în dragoste, aflăm cine dorim să fim; în război aflăm cine suntem de fapt.
Vianne și Isabelle sunt două surori orfane de mamă cum nu se poate mai diferite. Mama lor a murit atunci când erau mici și au rămas cu tatăl lor. Complet schimbat din cauza războiului, acesta nu le oferă iubirea de care aveau nevoie. Au fost lăsate în grija unei femei care numai ca o mamă nu le-a fost. Ajung să se îndepărteze una de alta pe măsură ce cresc. Vianne se căsătorește cu Antoine la doar șaisprezece ani. Cei doi trăiesc o iubire liniștită în Carriveau și au o fetiță. La polul opus, Isabelle este rebelă și independentă. Face totul pentru a fi acceptată de sora și tatăl ei.
Lecție de supraviețuire
Însă firea nonconformistă a lui Isabelle îi aduce numai probleme. A fost exmatriculată de la mai multe școli și la optsprezece ani se duce la Paris la tatăl ei. Deși intenționa să rămână acolo, este nevoită să revină la Carriveau atunci când începe al Doilea Război Mondial. În drumul spre casă îl întâlnește pe Gaeton printre parizienii care plecau din oraș. Se îndrăgostește de el, dar o părăsește când ajung la Carriveau. Soțul lui Vianne este trimis pe front și ea rămâne acasă cu Sophie, fiica ei. Naivitatea o face să creadă că totul va fi bine și că Antoine va reveni acasă în curând, teafăr. În casa ei este încartiruit un comandant nazist, Beck.
Isabelle se alătură Rezistenței și face orice pentru a înlătura acest război. Nu concepe ideea de a se supune naziștilor. Dar totul devine mai rău pe zi ce trece. Își riscă viața zilnic pentru a trece soldați britanici și americani prin Munții Pirinei. Astfel, își ia pseudonimul „Privighetoarea” pentru a rămâne acoperită. Acasă, Vianne luptă în felul ei pentru supraviețuire. Foametea și frigul o schimbă, fiind capabilă de mari sacrificii pentru binele ei și al lui Sophie. Femeile erau singure, iar copiii trăiau sub tutela fricii. Evreii erau deportați și trimiși în lagăre.
Vreau s-o protejez pe Sophie și s-o știu în siguranță, dar ce folos să fie în siguranță dacă trebuie să crească într-o lume în care oamenii dispar fără urmă doar pentru că se închină unui Dumnezeu diferit?
Ce nu te omoară…
…te face mai puternic. Vianne nu se lasă învinsă de război și de faptul că trebuie să locuiască cu inamicul. Toate o transformă în femeia puternică. Iar ea cu siguranță nu se credea una. Este nevoită să crească și copilul evreu al prietenei ei, distrus de pierderea mamei. Este capabilă de lucruri mai puțin bune pentru a se apăra. Dar cine nu este în război? Nu e ușor pentru nimeni să trăiască cu frica și foametea la tot pasul.
Kristin Hannah are un stil detaliat în creionarea personajelor sale. Te face să le simți emoțiile și să trăiești cu sufletul la gură întîmplările lor. Primele o sută de pagini le-am citit greu, însă pe următoarele le-am devorat în câteva ore. Felul în care este relatată acțiunea transformă această carte într-una remarcabilă. Este potrivită pentru oricine, nu doar pentru cei pasionați de istorie. Relația mea cu autoarea este una specială. Cărțile ei m-au captivat de fiecare dată și nu pot lăsa nici măcar una fără să-i fac recenzie. Aștept cu nerăbdare ecranizarea cărții și sper să fie pe măsura așteptărilor.










