Recenzie ”La sud de graniță, la vest de soare” Haruki Murakami

de | iul. 21, 2020 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

“La sud de graniță, la vest de soare”, scris de Haruki Murakami, este un roman al speranței, al iluziilor și al încercărilor. Un roman despre obsesia trecutului, despre iubirea neîmplinită și despre ambiguitatea misterului feminin.

Cum Murakami și-a obișnuit deja cititorii, eroii săi sunt pasionați de literatură și de muzică, fiind adesea personalități neînțelese de societate și de ei înșiși totodată.

Hajime nu face excepție de la regulă.

El  este un copil de 12 ani, „singur la părinți”, care împarte pasiunea pentru lectură și muzică cu prietena lui Shimamoto. Shimamoto este pentru Hajime întruchiparea eternului feminin, misterul în toate formele lui de manifestare și totodată obsesia care îl va urmări o viață întreagă. Viețile celor doi se despart când nu mai învață la aceeași școală, însă mâna destinului îi va readuce împreuna 25 de ani mai târziu.

Timpul trece, însă Hajime menține vie amintirea lui Shimamoto în inima lui. Are parte de prima experiență sexuală, își înșală iubita (Izumi), urmează studiile la Tokyo și mai apoi  se angajeză la o editură didactică după terminarea studiilor. Nu se regăsește în jobul pe care îl practică timp de 10 ani, se simte claustrat și sufocat. Cu alte cuvinte, viața lui curge fără ca el să poată interveni în vreun fel pentru a restabili ordinea fiească a lumii.

Aceasta a fost a treia etapă din viaţa mea – cea dintre intrarea la facultate şi momentul în care am împlinit treizeci de ani. Au fost doisprezece ani pe care i-am petrecut în dezamăgiri, singurătate şi tăcere, ani în care nu mi-am putut deschide inima în faţa nimănui. A fost o perioadă glacială pentru sufletul meu.

Reîntâlnirea dintre cei doi are  loc când viața lui Hajime atinge apogeul. Împlinit profesional, căsătorit și cu doi copii, acesta se lasă cuprins de vraja iubirii din copilărie care i-a aburit toate simțurile și trăirile. Shimamoto apare în viața lui ca o completare, ca un tot indispensabil din care nu poate și nu vrea  să se sustragă.

Cu riscul conștient de a-și pierde familia și jobul acesta continuă întâlnirile cu dragostea de mult pierdută, fără a pune întrebări, fără a cere explicații, mulțumit doar de prezența ei atât de necesară. Care este oare prețul pe care îl va plăti?

În concluzie, cartea este o lectură ușoară și plăcută, învăluită în mister care te face să-ți dorești să fi avut mai multe pagini. Cu toate acestea, ne putem bucura de stilul lui  Murakami în numeroasele cărți pe care le-a scris.

Titlu: LA SUD DE GRANIȚĂ LA VEST
Autor: Haruki Murakami
An apariție : 2014
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 248
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2943

Alte recenzii de la Haruki Murakami:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

5 1 vote
Article Rating
Roxana-Elena Ciobanu a fost redactor Booknation.ro și a scris 10 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Roxana-Elena Ciobanu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments