Recenzie „Elefanții nu uită niciodată” de Agatha Christie

de | sept. 3, 2020 | Beletristică, Mister, Recenzii cărți

Prima întâlnire cu Agatha Christie

Recunosc că știu de Agatha Christie de multi ani, însă întotdeauna am spus pas cărților ei pentru că nu am crezut că mă atrag romanele polițiste, crimele și misterul. Ei bine, cât am putut să mă înșel. Pe Instagram în ultima perioadă a fost un val de recomandări ale cărților ei așa că am zis să îmi încerc și eu norocul cu ele. Astfel am ajuns la Elefanții nu uită niciodată.

O scurtă prezentare a cărții

Ariadne Oliver, o scriitoare de romane polițiste, este abordată la un prânz literar de o necunoscută (doamna Burton-Cox) care îi adresează o întrebare cel puțin nepotrivită: în cazul morții soților Ravenscroft cine a ucis pe cine? El pe ea sau ea pe el? În urmă cu 12 ani doamna și domanul Ravenscroft au fost găsiți împușcați în apropierea casei lor cu un revolver lângă ei. Fiica soților Ravenscroft (Celia) este fina scriitoarei și, totodată, este viitoarea noră a doamnei Burton-Cox. Pornind de la această curiozitate a necunoscutei, Ariadne împreună cu prietenul său ,Hercule Poirot, încearcă să dezlege ițele încurcate ale acestui caz din trecut. Întrebarea este cine își mai amintește detalii despre o întâmplare atât de îndepărtată? Vă spun eu, elefanții.

Semnificația titlului sau ce treabă au elefanții cu o crimă?

Pe parcursul cărții titlul se regăsește  de foarte multe ori, fiind astfel un laitmotiv si un fel de “inside joke” între Ariadne și Poirot. Între oamenii care ajută la elucidarea cazului și elefanți se face o asociere în privința capacității celor două categorii de a-și aminti detalii. Așa cum elefanții nu uită niciodată, tot așa și oamenii care impărtășesc detalii despre soții Ravenscroft au o memorie de fier.

Impresiile pe care mi le-au lăsat Agatha si elefanții ei

Am rezonat cu stilul autoarei pentru că a știut să mă țină acolo și pe parcursul cărții am fost prezentă în încercarea de a-i ajuta pe Doamna Oliver și pe Hercule Poirot să rezolve această crimă. Nu a fost genul de carte care m-a ținut în suspans până la final deoarce pe parcursul cărții au fost introduse replici și amănunte care au contribuit la deslușirea misterului. Cu toate acestea, chiar dacă în mare înțelesesem cum stă treaba, finalul a adus completările și piesele de puzzle care lipseau.

Recomand cartea?

Chiar dacă sunteți novici în Agatha Christie (ca și mine), chiar dacă nu ați auzit niciodată de ea sau dacă sunteți deja cititori inrăiți ale cărților ei, aș recomanda cartea tuturor acelora care caută o lectură usoară și care să trezească spritul de detectiv din ei. Știu sigur că eu am fost un mic Sherlock Holmes în această carte.

In final vă las cu această întrebare: voi știți cine i-a ucis pe soții Ravenscroft?

Titlu: ELEFANȚII NU UITĂ NICIODATĂ
Autor: Agatha Christie
An apariție : 2012
Editura: RAO
Nr. Pagini: 250
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1691

Alte recenzii de la Agatha Christie:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Roxana-Elena Ciobanu a fost redactor Booknation.ro și a scris 10 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Roxana-Elena Ciobanu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments