“Caraval” este primul volum din seria cu același nume. Caravalul este doar un joc unde magia, prefăcătoria, suspansul și pericolul își fac loc în această poveste plină de mister.

Stephanie Garber reușește să introducă încă de la început cititorul într-o lume plină de magie, unde tot ce îți dorești este posibil, însă ține să ne spună încă de la început să nu uităm că totul este doar un joc. Eu vă spun sincer că în anumite situații am uitat că este doar un joc și am trăit intens o dată cu personajele.


”Bine ați venit la Caraval! Cel mai mare spectacol de pe uscat sau de pe apă. Înauntru, veți trăi mai multe minuni decât văd cei mai mulți dintre oameni într-o viață întreagă. Puteți sorbi magia dintr-o ceașcă și cumpăra vise dintr-o sticlă. Dar, înainte de a pătrunde cu totul în lumea noastră, trebuie să țineți minte că totul este un joc.”


Scarlett și Donatella sunt două surori ce trăiesc pe o insulă mică . Mama lor le-a părăsit de foarte mult timp, iar tatăl lor a devenit un om rece, crud după plecarea soției sale. De fiecare dată când Scarlett făcea o greșeală era pedepsită și Donatella și invers, bineînțeles.

Scarlett Dragna este protagonista primul volum. Este o tănără sensibilă, atentă la tot ce se întâmplă în jurul ei, mai ales la crizele de furie ale guvernatorului insulei, adică tătăl său. Totodată este o fată iubitoare, încercând să-i ofere protecție Donatellei, care este o fire vulnerabilă, provocând ceartă de fiecare dată.

După plecarea mamei sale, Scarlett începe să-i scrie lui Legend, stăpânul Caravalului. Ea a fost mereu fascinată de acest joc. Scopul principal pentru care ea îi scrie este ca el să vină pe insula Trisda și să susțină un spectacol alături de trupa sa. Timp de opt ani aceasta îi tot scrie, așteptând de fiecare dată răspuns.

Răspunsul sosește, dar cu doar câteva zile înainte de nunta lui Scarllet cu contele, o nuntă aranjată de tatăl său. Ea nu-l cunoaște pe mire,însă își dorește să se căsătorească pentru a scăpa și ea și Tella de tirania tătului.

Legend în răspunsul său le oferă fetelor șansa de a participa la Caraval alături de conte. Însă Donatella provoacă o nouă ”încurcătură” și sora ei pleacă spre Caraval cu ea și Jullian, un marinar necunoscut.

Donatella este răpită, iar Scarlett este nevoită să joace Caraval alături de nimeni altul decât marinarul misterios, Jullian. Cel care va câștiga își va putea îndeplini o dorință, iar Scarllet dorește să câștige. Dar oare Jullian a planificat totul? Oare el a mai jucat Caraval și dorește din nou să joace?

Cine câștigă jocul? Cine își va pune marea dorință? Care va fi această? Veți afla lecturând ”Caraval” pe care o recomand cu mare drag tuturor oamenilor pasionați de ficțiune și mai ales celor care vor să uite preț de câteva minute de lumea exterioară și să trăiască într-o lume perfectă.

”Caraval” este o carte plină de mister, răsturnări de situație, dar și puțin romantism. Stephanie Garber a reuși să contureze o lume perfectă, unde magia și realitatea se împletesc armonios. Magia romanului reușește să te învăluie treptat și să te țină în suspans până la final.

Cartea se gaseste pe site-ul Carti de Suflet.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Carti de suflet

Titlu: CARAVAL
Autor: Stephanie Garber
An apariție : 2017
Editura: RAO
Nr. Pagini: 438
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2402

Alte recenzii de la Stephanie Garber:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Maria-Magdalena Năstase a fost redactor Booknation.ro și a scris 75 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Maria-Magdalena Năstase aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments