Recenzie ”The sun and her Flowers” de Rupi Kaur

de | feb. 28, 2021 | Recenzii cărți

Dacă cineva ar întreba cum arată despărțirea, i-aș da această carte pentru a o citi. Dacă cineva ar întreba ce înseamnă durerea, aș deschide la primele două părți ale acestei cărți și i-aș arăta în cuvinte acest lucru.

Rupi Kaur este cunoscută pentru celebra carte de poezii, Milk and Honey, pe care probabil că toți am citit-o sau, cel puțin, din care toți am regăsit măcar un citat la un moment dat, pe undeva.

La fel ca și în Milk and Honey, în The sun and her flowers este vorba despre o despărțire, despre iubirea de sine, despre viața femeilor și despre sentimente. Scrisă în versuri scurte, însă cu un impact foarte mare și cu emoții foarte profunde, este o carte care mie cumva mi-a frânt inima. Mi-a frânt-o pentru că sunt adevăruri, sunt situații similare și povești pe care le-am trăit și în care m-am regăsit, frumoase și dureroase.

La fel ca la Milk and honey, nu pot spune că versurile sunt sublime sau că există o mulțime de metafore, numai că există adevăr și există ceva simplu care în această simplitate se transformă în ceva complex. Mi-a plăcut mult și m-a pus pe gânduri, indiferent de cât de scurtă ar fi, indiferent de limbaj, indiferent de așteptările pe care eu le aveam de la poezii.

Sunt convinsă că Rupi Kaur a scris din propriile trăiri, din viața ei și din povestea ei, tocmai de aceea noi ne regăsim în strofele ei și tocmai de aceea mie mi s-a părut atât de uman și de real totul, de la despărțire, la felul în care sunt femeile privite, la prime și ultime iubiri, la nedreptăți, vindecare și fericire.

what is stronger

that the human heart

which shatters over and over

and still lives

 

in a dream

i saw my mother

with the love of her life

and no children

it was the happiest i’d ever seen her

-what if

Poate că nu oricui i-ar plăcea, poate că nu toți iubim poezia sau frazele scurte înșirate printre emoții, dar mie mi-au plăcut aceste cărți atât de banale de la care nu m-aș fi așteptat să trec prin atatea emoții și mă bucur că le-am dat o șansă, că am trecut peste anumite principii impuse de mine însămi și am apreciat desenele stângace, fără proporții, cu imperfecțiuni, defecte, la fel ca oamenii, la fel ca viața, pentru că asta evidențiază Rupi Kaur, cât de perfectă este de fapt  imperfecțiunea.

Titlu: THE SUN AND HER FLOWERS
Autor: Rupi Kaur
An apariție : 2017
Editura: ANDREWS MCMEEL PUBLISHING
Nr. Pagini: 267
Limba: Engleză
Gen Literar: Poezie
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 2657

Alte recenzii de la Rupi Kaur:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 2 luni, 27 zile și a scris până acum 406 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments