Este o poveste de dragoste pe fondul căreia autorul pune sub microscop societatea victoriană din secolul al 19-lea. Tot ceea ce experimentează Charles față de persoana doamnei Woodruff vine în contradicție cu toate concepțiile și valorile recunoscute sau subînțelese de societatea britanică. Charles o cunoaște accidental pe această doamnă, care a scandalizat comunitatea orășelului și a fost poreclită în fel și chip datorită iubirii ei neîmpărtășite pentru un locotenent francez. Francezul a dispărut demult în ceața golfului, dar reputația guvernantei a rămas pe veci pătată. La începutul cărții, Charles, un aristocrat englez, este logodit cu Ernestina, domnișoară fără titlu, dar cu avere.
Fowles face o paralelă între rigiditatea principiilor victoriene și începuturile unei noi libertăți de exprimare și gândire. Este o epocă decadentă, mult prea riguroasă și snoabă, bigotă, care maschează instinctele normale omenești sub eticheta vulgarității și indecenței. Este perioada de început a feminismului, când legi nescrise ce impuneau femeilor să se comporte doar ca un accesoriu al soțului, de obicei impus de familie, încep să se clatine și să fie contestate. Este un risc imens pe care unele femei și-l asumă având în vedere că Spălătoriile Magdalene existau și erau la mare căutare. Autorul, analizând viciile și prejudecățile victoriene, vorbind despre primii pași ai feminismului, despre drepturile și obligațiile sociale, dar și despre libertăți și interdicții ipocrite face o radiografie a societății britanice punând accent pe statutul și viața femeilor din acea perioadă. Cele două personaje feminine centrale sunt construite în antiteză: Ernestina reprezenta tot ceea ce această societate promovează, în timp ce d-na Woodruff, prin neconventialismul, libertatea și acțiunile sale încalcă toate standardele impuse de rigoarea britanică. Într-o societate în care pentru a fi complet trebuie neapărat să faci parte dintr-o căsnicie, fetele bătrâne sau cele repudiate nu aveau statut de femei.
Ernestina este un produs al micii burghezii cu aspirații de parvenire, este un copil singur la părinți, răsfățat, egoist, searbădă pe alocuri, convențională, educată pentru a fi pur decorativă și având ca unic scop “să prindă o partidă bună”. D-na Woodruff, deși a beneficiat de același tip de educație și provenind din același mediu, dar lipsindu-i averea, alege alt parcurs și sfidează tot ceea ce i-a fost impus ca fiind decent.
Charles este confuz și nehotărât. Sentimentele pe care i le stârnește această doamnă sunt deosebit de riscante deoarece există posibilitatea sigură să devină un paria, să-și terfelească reputația și să-și piardă orice urmă de demnitate doar pentru că a avut o discuție de cinci minute cu o femeie de moralitate îndoielnică. Consecințele acestor fapte, privite ca fiind reprobabile în această epocă, ar putea fi discriminarea și excluderea din viață socială. Ceea ce experimentează intra în conflict cu toate convingerile și educația primită.
Înăbușitoarea bună-cuviință și cultul etichetei care scoteau sexualitatea în afara limitelor permise
Am putea trăi cu impresia, ironic vorbind, că distanțarea socială era mult mai categorică și mai riguroasă decât e la noi azi în pandemie. Vorbim despre o epocă în care, dacă femeia își ridica ușor rochia deasupra gleznei și lăsa la vedere marginea pantalonașilor de dedesubt, înfăptuia o vulgaritate și o indecență greu de acceptat și de scuzat. După o astfel de faptă mârșava eticheta era bătută-n cuie veșnic și direct pe fruntea dezmățatei.🤭🤪
Apoi e dreptul de proprietate și moștenire care, de câte ori citesc o carte de pe vremea asta, mă umple de frustrare mai tare decât pe cei direct implicați, care chiar au motive pe drept, dar, în schimb, se comportă impecabil, când vine vorba de moșteniri și avere. N-aș fi rezistat fără să-mi omor vreo câteva rude pe vremurile alea.
Faptul că unchiul se însoară la o vârstă mult prea înaintată și îți suprimă dreptul la orice fel de moștenire nu este totul, ci poți și deveni fără voie vânător de averi și catalogat ca atare. Demnitatea ta și reputația au iarăși de suferit, cu toate că tu n-ai făcut nimic. Nici măcar hormonii nu-ți permiți să-i lași liberi. E indecent să visezi la dragoste. Dar fiind aruncat în această situație, ai putea avea o scuză; viața ți le aruncă, tu trebuie doar să le prinzi, să ți le asumi și să decizi dacă ești suficient de puternic pentru a trăi cu ele sau preferi să nu te iei de guler cu societatea și să-ți repudiezi sentimentele. Poți fi tu și viteaz și curajos și asumat, dar până la urmă asta nu te va ajuta prea mult în fața unei feministe în plină emancipare.
Alte recenzii de la John Fowles:
