Cartea asta m-a pus pe gânduri și anume titlul.
I-am tot cautat sensul metaforic, și am dat de un capăt cusut cu ață albă!
„Darul” lui Nabokov este însăși acest metaroman, evoluția eroului și metamorfozele creative. De ce am crezut că poate această istorie va fi una mai lejeră… Domnul Vladimir nu este capabil să scrie o carte de weekend. Nu, el este ambițiosul care m-a vrăjit cu „Lolita”, „Ada” și acum continui cu „Darul”.
Subiectul are loc în Berlinul secolului XX, un tânăr emigrant rus, desigur sărac, își câștigă existența predând, scriind biografia lui Cernîșevski, găsindu-și dragostea, realizează că a ajuns la maturitatea atât de mult râvnită. Despre ce anume este vorba, rămâne să descoperiți.
În unele momente apare sentimentul de Autobiografie.
Dacă sunteți obișnuiți cu un format clasic al unui roman, să știți că această istorie este un pic mai specifică. „Darul” nu este cartea care va place tuturor. Dacă „Lolita” este clară și coerentă în ordinea de idei, istoria lui Feodor Godunov stă mai scârnav la capitolul – Ordine.
Această operă este ultima scrisă de V. V. Nabokov.
Aici creativitatea lui se simte cu intensitate, mai ales când trece cu ușurință de la proză la poezie, pomenește de Blok, Pușkin și de Lalanda, romanul își schimbă povestitorul, ba e însăși Godunov, ba e cineva necunoscut.
Carte în care visul devine realitate. Cam stranie pentru prejudecățile mele îmbătrânite, dar am apreciat ca de obicei stilul său inconfundabil și ghimpos, însă revoluționar, pentru acele vremuri.
Nabokov nu iubește să fie comod sau să nu deranjeze lumea roz în care trăiesc unii.
Aveți grijă! dacă căutați sirop și înghețată, Nabokov nu este scriitorul dvs.









