Recenzie ”Hud Ranat” de Cecilia

de | apr. 14, 2021 | Recenzii cărți

Cum sunteți dragii mei? Acceptați invitația de a porni într-o călătorie inedită în următoarele minute?

Cartea Hud Ranat scrisă de Cecilia cuprinde cadrul, personajele și situațiile perfecte pentru a evada memorabil pe o altă planetă din univers.

Călătorim în acest volum alături de omul de știință german Wolfgang von Wassermann. El și-a dedicat viața succesului profesional, sacrificându-și anii pentru a se evidenția și a avea un renume. 

Dacă noi am stat forțat mai mult închiși în case în ultimul an din cauza regulilor, Wolfgang von Wassermann alegea să petreacă zile și nopți întregi închis în castelul său cu experimente și cercetare științifică, făcându-i plăcere.

“Munca singură îl pasiona și îi umplea tot timpul. Numai în mijlocul laboratorului său și pe acoperișul conacului se simțea Wolf fericit. Rareori părăsea castelul, și atunci numai pentru a-l vizita pe singurul său prieten, fost prieten și coleg al tatălui, actual director al institutului pentru astrofizică din Berlin” (pag. 10)

Pentru a-și dezvolta cercetarea pornește într-o călătorie prin univers. După atâtea zile petrecute în casă ce poate fi mai interesant decât să pornim alături de erou într-o călătorie departe de Terra?! Acolo el întâlnește extratereștri, ființe hidoase la aspect, și, surprinzător, una din acele ființe îi atinge corzile sufletului. 

Chiar dacă este dedicat profesiei, inima lui rămâne umană și, pe planeta îndepărtată unde ajunge, o ființă ciudată îi trezește fluturașii dragostei. Ce armonie, nu?! Un cercetător înfocat și o ființă extraterestră. Vor rămâne ei împreună? Va alege el calea dragostei sau obsesia pentru un renume pe pământ îl va face să își înghețe inima? Va fi doar aventură pentru el sau cursul vieții îi va fi schimbat complet? Cert este că cercetătorul ajunge să își întoarcă privirea către interiorul lui și să fie interesat de sensul adevărat al propriei vieți.

“În jur se aflau pe nisip, sub apă, grămezi de ouă colorate. Ceva mai departe, afară pe uscat, stătea o arătare ciudată, o masă gumoasă și păroasă. Masa asta se asemăna unei pere uriașe și grase. Brusc se schimbă ceva, căci apa începu să se miște, și pe Wolf îl aruncă cu putere afară.” (pag. 93)

Cartea a fost publicată în 2020 la Editura Letras, are 165 de pagini și cuprinde două părți: Început de călătorie cu 4 capitole și Căutarea cu 7 capitole, intitulate “stații”.

În prima parte mi-a plăcut faptul că am descoperit cum arată zilele unui om de știință care se dedică experimentelor sale, iar în a doua parte am fost surprinsă de aprinderea sentimentelor lui într-un mod neașteptat. Deciziile lui m-au făcut să îl judec uneori, apoi să empatizez cu el. După cum a început cartea chiar nu mă așteptam să atingă în final și sensibilități despre sensul vieții, cum fiecare om, oricât ar fi de dur sau pasionat de un domeniu, are în interiorul lui un suflet cu un cuvânt de spus.

“- Dacă nu poți să ierți, înseamnă că tu nu poți iubi. Fără iubire, această călătorie a ta nu are nicio valoare. Tu de ce întreprinzi călătoria?” (pag. 150)

A fost o călătorie nu doar pe o altă planetă, dar și prin emoțiile mele. În finalul cărții mi-am pus și eu întrebările ce aș fi ales în locul lui și care este sensul acestui destin pe care îl am.

Vă recomand cu drag să vă delectați cu volumul Hud Ranat scris de Cecilia. Meritați o călătorie memorabilă după acest an.

Vă îmbrățișez cu inspirație!

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE libris.ro

Titlu: HUD RANAT
Autor: Cecilia
An apariție : 2020
Editura: LETRAS
Nr. Pagini: 166
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1882

Alte recenzii de la Cecilia:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments