Îmi place să cred că unele cărți vin în viața noastră la momentul potrivit pentru a ne arăta cât de efemeră poate fi existența și cum lucrurile care chiar contează sunt în imediata noastră apropiere. Da, suntem aproape de părinți și considerăm acest lucru ca de la sine înțeles, normal și firesc. Uneori uităm că viețile lor sunt în esență un amestec de dorință, dezamăgire și disperare. Probabil este momentul să renunțăm la această idee și să analizăm raportul existent între noi și predecesorii noștri.
La această idee am ajuns după ce am citit romanul „Moștenirea unui chef” al scriitorului Jacky Durand, autor de origine franceză, cronicar gastronomic și jurnalist. Este prima mea interacțiune cu acest autor și trebuie să recunosc că m-a impresionat.
Romanul spune povestea lui Henri, bucătarul și fondatorul locantei „Răgazul cu flori”. Fost militar și familist convins, acesta își crește în deplină solitudine unicul fiu, Julien. Cei doi își deapănă existența în austeritate emoțională, conviețuind cu amintiri și alimentându-și dezamăgirile zi de zi.
Vestea unei maladii care îi omoară lent părintele îl face pe Julien să rememoreze trecutul și să găsească în el răspunsuri la întrebările care îl frământă. Zic eu, că a avut parte de o aventură pe cinste.
Fără a vă divulga prea multe, țin să apreciez laconismul romanului, inclusiv la nivel sintactic și stilistic, or Durand este adeptul frazelor aerisite, simple, la subiect. Este genul de carte pe care o poți citi în drum spre mare sau între alte activități fără să-ți fie frică de pierderea firului. Dar, deși este micuț, romanul nu este simplu, ridicând teme sensibile precum: interacțiunea dintre generații, relația tată-fiu, nevoia de cunoaștere și „sindromul parvenitului”. În plus, cartea abundă în emoții:
– De ce nu ați mai avut copii?
– Nu mai voia alții. Te avea doar pe tine.
– Eram povara lui.
– Să nu spui niciodată asta. Te iubește mai mult decât orice.
– Da, dar iubește prost.
– Iubim așa cum putem. Să fii părinte e cea mai grea meserie.
Poate că vor spune unii cititori că romanul e prea cazon sau prea simplu și au tot dreptul să o facă. Mie mi-a plăcut pentru sinceritate și lipsa ifoselor, or câteodată avem nevoie să ne clătim mințile într-o doză sănătoasă de bunătate și iubire.
Alte recenzii de la Jacky Durand:
