Dacă țin cont de cât de apreciate sunt momentan telenovelele turcești, cred că această carte va beneficia de ceva succes și va fi pe gustul doamnelor și domnișoarelor pasionate de historical romance, unul plin de senzualitate și sexualitate.
Acțiunea debutează la sfârșitul secolului al 19-lea și scena principală o reprezintă Istanbulul, cu mici deplasări fugitive la Paris sau în Salonic. Autorul schițează o adevărată frescă a societății otomane a acelei perioade, animată de o varietate de personaje, de toate vârstele și categoriile sociale cu diverse înclinații, de la religiosul mistic și fanatic până la doamna ce se sfiește de propriile pofte sexuale.
Granițele Imperiului sunt generoase și adăpostesc nenumărate nații mai mult sau mai puțin mulțumite de starea de vasalitate în care se află. Imperiul este un om bătrân și pe moarte, amenințat atât de marile pașale ce nu se dau în lături de la nicio ticăloșie pentru a obține mai multă autoritate și influență, cât și de diverse organizații mai mari sau mai mici, ivite în diferite zone, înființate de ofițeri de rang inferior, care încet-încet au început să fuzioneze și să-și facă vocea auzită.
Amalgamul de credințe, etnii, rase, secte constituie o bombă ce amenință constant cu explozia din cauza dorinței de libertate și a stării de nervozitate cauzate de iscoade. Toți trăiesc cu teama că vor fi pârați sau învinuiți de fapte nevinovate, dar răstălmacite. Răzvrătirea plutește în aer și este pe cale să izbucnească. Și această teamă crește proporțional cu funcția pe care fiecare o deține la Curte, atingând culmea chiar în persoana sultanului.
Veșnic stăpânit de teama că va fi înlăturat de la putere și înlocuit cu fratele sau, Sabia Islamului, Umbra lui Allah pe Pământ, mărețul Padișah, Califul musulmanilor de pretutindeni își ostoiește neliniștea mituindu-și sau promovându-și în funcție comandanții, pașalele, marile căpetenii din armată. Iscoadele lui sunt pretutindeni și numărul denunțurilor ajunse la curte este nesfârșit și veșnic în contradicție. Totuși atenția sa nu este, din păcate, îndreptată către cei care îl vor răsturna, către adevăratul pericol. Când va afla cine sunt trădătorii va fi deja probabil prea târziu, pe acei oameni de rang inferior, dar hotărâți, nu i-a luat niciodată în calcul ca fiind o amenințare serioasă. Sultanul se afundă într-o mlaștină a minciunii și a greșelilor pe care el însuși a alimentat-o. Închizând ochii la corupția de la Curte a sfârșit prin a fi amestecat în tot felul de afaceri murdare. Starea lui, pe fondul fricii, se transformă în paranoia.
Romanul înclină mai mult către meditație decât către acțiune. Emite judecăți de valoare și reflecții despre iubire, pasiune, atracție, credință încercând să stabilească niște diferențe decisive și majore între ele și despre influența și puterea pe care o au acestea în viața unui om.
Dragostea adevărată este ca o rană de sabie și chiar atunci când rana se vindecă rămâne o cicatrice profundă.
Acțiunea este foarte lentă, în cele peste 400 de pagini foarte puține lucruri se întâmplă, balanța înclinând către scenele fierbinți din iatacuri și către frământările personajelor principale. Cred că am rămas puțin dezamăgită la final din cauza unei tragedii sugerate de autor care sper să fi fost voit lăsată în suspans pentru a salva personajul deoarece a fost unul dintre puținele personaje care mi s-a părut interesant și la care am mirosit o schimbare de mentalitate ce anunță o explozie.
Femeile au fost fade și superficiale, iar bărbații ușor de dus de nas. Probabil, lipsa acțiunii poate fi justificată de faptul că este prima carte dintr-o serie și autorul s-a concentrat pe conturarea lumii, a epocii, a concepțiilor, a politicii, a intrigilor și mai puțin a faptelor, dar sper că lucrurile să se schimbe în următoarele părți.
Mi-a plăcut foarte mult traducerea, are un iz de arhaic și prăfuit, cu multe cuvinte puțin uzuale, mi-a plăcut descrierea Istanbulului și a fost foarte interesantă analiza psihologică a personajelor. A mers pe inconsistența și nestatornicia firii umane care, deși hotărâtă să meargă pe un anumit drum, poate fi atât de ușor influențată să adopte o schimbare de 180 grade.
Atmosfera a fost magnifică, s-au simțit starea de teroare și cenzura sub care trăiau supușii Înaltei Porți din cauza rețelelor secrete de informații ale sultanului. Nici cel mai loial și mai neînfricat pașă nu poate scăpa de intriga de la curte și toți se află sub amenințarea exilului sau al decapitării. Per ansamblu, mi s-a părut mai mult un roman de dragoste decât o ficțiune istorică, pasiunile și poftele personajelor având mai multă consistență decât realitatea istorică, iar marea mea confuzie a fost generată de acel glas al morților de care nu vă pot da mai multe detalii pentru că ar fi un spoiler grav, dar care m-a lăsat cu multe întrebări și sunt curioasă cum va gestiona autorul această idee și către ce explicații va înclina.
Împletind realitatea istorică cu onirismul, dramatismul cu senzualitatea, mergând pe urma unor fantome ce se încăpățânează să revină și să bântuie prezentul, autorul ne propune câteva personaje stinse și slabe, altele decadente și lipsite de demnitate și unele ce se luptă cu mari frământări sufletești. Ideea generală a fost că feminitatea este înfricoșătoare și grațioasă în egală măsură, iar bărbații extrem de fragili puși în fața dragostei și a evenimentelor. Construcția interioară a personajelor suprapune ipostaze extreme: curaj și teroare, empatie și cruzime, toleranță și chin, abstinență și erotism, credință și erezie, încredere și nesiguranță.
Probabil autorul a mers pe ideea că nu poate exista o frumuseţe desăvîrşită fără o notă de straniu în proporţii și de aceea a apelat la acea nuanță de realism magic, și chiar dacă eu până la finalul cărții nu i-am găsit rostul, mai am timp de o revelație.
Alte recenzii de la Ahmet Altan:
