Încă din copilărie am fost foarte pasionată de tot ce înseamnă mitologie și legende, având o afinitate pentru basme, personaje cu puteri supranaturale și întâmplări neobișnuite, dar cu un mesaj cu tâlc. Pe măsură ce am crescut, am căutat lecturi care derivă din ideea de bază – mitologie – și mi-au plăcut mereu pentru că mă duceau cu gândul la prima mea pasiune. Atunci când găseam cărți cu zei, chiar dacă erau în alt context decât cel pe care îl știam din „Legendele Olimpului”, deveneam mai atentă și aveam impresia că acțiunea devine mai interesantă, pentru că beneficia de prezența zeilor, persoane foarte importante.
Îmi pare atât de rău că nu am descoperit „Mythos” mai devreme, efectiv nu știu pe ce lume am trăit s cum mi-a scăpat această apariție. Este de departe una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta, cu un ritm destul de alert și cu un mod de scriere foarte amuzant. Am văzut pe copertă că scrie „Vie și plină de umor”, dar am crezut că The Guardian a exagerat puțin, pentru că nu ai cum să fii amuzant atunci când repovestesti „Legendele Olimpului”. Eh, aparent Stephen Fry nu are talent doar la scris, este și un actor bun și sunt convinsă că stilul său atipic l-a ajutat foarte mult să dea o notă personală cărții.
Practic, toate capitolele din Legendele Olimpului” sunt repovestite de el, luate în ordine cronologică și refăcute astfel încât să „sune” a o poveste dinamică, cu dialog și multe faze de umor. În plus, multe detalii sunt simplificate, astfel încât să îți fie mai ușor să memorezi ce dorești tu de acolo. Recunosc, m-am simțit puțin ca la examen, pentru că sunt multe pagini în care îmi sunt înșiruite zeități sau anumite întâmplări, și este clar că nu aveam cum să le repovestească astfel ca tu să le înțelegi pe toate. Nu am avut această pretenție și am continuat să citesc, pentru că lectura devenea din ce în ce mai antrenantă, cu un fir narativ dinamic, ce se desfășura cronologic.
Mi-a plăcut la nebunie mix-ul de umor și de ironie, pentru că în această carte Stephen Fry nu scoate în evidență măreția zeilor sau lucrurile WOW pe care ei pe puteau face. Pune accent pe trăsăturile lor omenești și pe sentimentele care îi încercau, vrând să găsească asemănări cu oamenii. Culmea, acestea erau identice, pentru că și ei simțeau furie, gelozie, atracție, dorința de a domina și de a cuceri totul în cale, și în acest fel ne arată că zeii nu erau mai presus pentru că aveau un fel elevat de gândire. Erau mai presus pentru că oamenii s-au simțit inferiori și au căutat modele în viață care să îi îndrume și să le dea un anume scop. Prin urmare, noi i-am pus acolo din dorința noastră de a sluji și de a ne simți recompensați. Zeii aveau puteri, acest lucru nu se poate contesta, dar greșelile făcute de ei aveau consecințe mult mai grave, asupra istoriei sau chiar asupra universului. Cartea nu delimitează personajele bune de cele rele, sunt toate puse într-un singur bucket și ne lasă pe noi să ne dăm cu părerea și să tragem concluzii.
Un alt lucru care mi-a plăcut a fost modul în care Fry explică apariția unor cuvinte și le leagă de denumirile zeilor, făcând o legătură între numele lor și sensul de astăzi a cuvintelor.
Vă recomand cartea, deși este stufoasă și plină de informații, este o lectură aparte, plăcută și relaxantă, care se citește aproape pe „nesimțite”, pentru că te cuprinde și te lasă să o descoperi în ritmul tău. Nu trebuie să puneți presiune pe voi și să aveți pretenția că toate informațiile de acolo trebuie reținute. Nu ai cum… Eu mi-am mai pus niște sticky notes sau am mai scris un pasaj într-o agendă, dar nu am vrut să o tratez ca pe material de examen, ci că pe una dintre cele mai bune și interesante cărți citite anul acesta. Continuăm cu partea a doua, „Eroii” și sper să fie la fel de interesantă.
Vezi și recenzia video a cărții ”Mythos. Miturile Greciei repovestite”
Alte recenzii de la Stephen Fry:
