Recenzie “Bună seara, Melania” de Rodica Ojog-Brașoveanu

Acțiunea celui de al doilea roman din serie se petrece la un an distanță de “operațiunea tablourile furate”. Melania dorește cu orice preț tabloul “Femeia cu evantai” semnat de Goya și în acest scop organizează o răpire a acestuia de la muzeu. Pentru a-și îndeplini planul machiavelic, ea crează un grup infracțional compus din trei inși cu skill-uri diferite.

Și aici încearcă să ducă de nas poliția luând rolul de victimă. Cât de jale ne este de sărmanul Maior Cristescu care trebuie să descurce ițele țesute cu atâta măiestrie de bătrâna machiavelică. Însă, în acelaș timp ne amuză felul în care acesta este pus în ungher de către o bătrânică cu imaginația bogată. Deși, acțiunea pare pe-alocuri desprinsă din basm și deci puțin credibilă, ne lăsăm purtați de val și ne distrăm ca niște copii la fiecare scenă în care apare bătrâna buclucașă.

Personajul Melaniei ne apare mult mai bine conturat. Ne distrează, o admirăm și îi suntem alături. Suntem fascinați de felul în care se strecoară ea printre degete, zveltă, proaspătă, cu eleganța ei discretă și cu surâsul acela subtil de fetiță și mare cucoană. Ne amuză contrastele din personalitatea ei, felul în care o bătrânică aparent nevinovată este capul unei acțiuni criminale. Descoperim aici apetituri și grații de fetiță altoite pe o minte de gangster.

Asistăm la multe monologuri interioare ale Melaniei sau “dialoguri” cu Mirciulică (ceea ce în fond este acelaș lucru), încât la un moment dat devenim fără voia noastră complicele ei. Pe parcursul lecturii păstrăm și noi în colțul gurii (la fel ca Melania) un zâmbet discret.

Recomand pentru o doză de bună dispoziție!