Trăim într-o lume în care mulți iubesc aparențele și vor să dea impresia că sunt superiori propriei lor naturi. Depindem mereu de aprecierea celor din jur. Ne pasă ce cred alții despre noi și prin urmare de multe ori facem tot posibilul pentru a fi pe plac și a părea mai buni, mai înțelegători, mai inteligenți. Aceste aspirații și dorințe sunt impregnate în natura umană și își au originea încă din cele mai vechi timpuri, când oamenii își alegeau căpetenia. Mereu a existat cineva care se simțea superior și-și impunea supremația.
Dar nu despre aceasta este romanul de față. Eroinele acestei istorii fac contrariul. René și Paloma se ascund sub masca stupidității, pentru a trece neobservate. Dar s-o luăm pe rând.
René este o portăreasă de 54 de ani, care de 27 de ani lucrează într-o casă de lux din Paris, unde în cele opt apartamente trăiesc doar bogătași. Este văduvă, scundă, urâtă, dolofană, cu bătături la picioare, după cum se autodescrie. Provine dintr-o familie săracă de țărani, nu are studii, este discretă și aspiră mereu pentru a rămâne invizibilă și insignifiantă. Și toate 
acestea, pentru a nu părea o portăreasă cu pretenții, când defapt este o femeie inteligentă, cultivată, modestă, cu bun simț, gusturi, cunoștințe și calități.
Doamna Michel care pe dinafară e plină de țepi, o adevărată fortăreață, dar am senzația că pe dinăuntru este la fel de rafinată ca și aricii, care sunt niște făpturi în chip înșelător indolente, cumplit de singuratice și teribil de elegante.
Cealaltă eroină este Paloma, o adolescentă de 12 ani care locuiește în unul dintre cele opt apartamente. Este o fetiță cu capacitați intelectuale superioare vârstei sale, care face eforturi pentru a nu ieși în evidență și pentru a nu fi remarcată. Își dă seama că într-o familie ca a sa, unde inteligența este o valoare supremă, un copil supradotat n-ar avea liniște niciodată. Având silă de egoismul și fățărnicia bogaților dintre care face și familia sa, își planifică sinuciderea.
Un alt personaj la fel de simpatic este și Manuela – o emigrantă portugheză care lucrează în calitate de menajeră în a aceeași casă. Deși, la fel precum René, dă impresia unei slujitoare mărginite, totuși este și ea o aristocrată cu înclinații spre rafinament și frumos.
Ce este o aristocrată? Este o femeie pe care vulgaritatea nu o atinge, deși e înconjurată de ea.
Mi-a plăcut felul în care autoarea și-a construit personajele. Acestea sunt autentice, frumos conturate și cu caractere bine definite. M-am regăsit în unele cugetări ale portăresei, am rezonat cu lupta Palomei și am empatizat, regăsindu-mă în pielea emigrantei Manuela.
Intervențiile dintre cei bogați și cei săraci sunt schițate aici într-un mod fabulos. Lipsa curtoazie sau a formulelor de politețe pe care o au mulți bogați atunci când interacționează cu săracii și pe care o simt absolut firească; modul în care cei săraci sunt priviți de sus de către cei bogați. Aceste detalii, dar și multe alte aspecte ale romanului, vă vor face să-l îndrăgiți.
Celor bogați li se pare că oamenii mărunți – poate pentru că viața lor este rarefiată, lipsită de oxigenul banilor și al abilității de a-și face relații -resimt emoțiile omenești cu mai puțină intensitate și cu mai mare indiferență.
Am apreciat stilul unic al autoarei. Filozoful din ea nu a put rămâne pitit undeva departe. Din contra, cu o măiestrie impresionantă, autoarea a făcut uz de cunoștințele sale din domeniul filozofiei. Unele meditații sunt de-a dreptul minunate. Reflecțiile sunt mătăsoase (cei care au citit cartea știu de ce am folosit acest epitet).
Mi-a plăcut romanul și îl recomand cu căldură!
Alte recenzii de la Muriel Barbery:
