Recenzie ”Regatul flăcărilor argintii” de Sarah J. Maas

de | feb. 9, 2022 | Recenzii cărți

Despre povestea Nestei Archeron

După ce Cazanul i-a dăruit și i-a furat atâtea, Nesta Archeron s-a pierdut printre sticle de vin și masculini străini, meniți să o facă să uite de regrete și de suferință. În tavernele pline de muzică și alcool din Velaris era singurul loc unde Nesta putea să uite de viața ei.

Acum, când faptele ei au devenit o rușine pentru Marea Doamnă a Regatului Nopții, Feyre decide să o mute pe Nesta în Casa de lângă lac. Aici, sub supravegherea atentă a lui Cassian, Nesta nu va mai putea să își distrugă viața, fugind de realitate.

Așa că tot ce îi rămâne de făcut este să se antreneze cu Cassian și să urască pe toată lumea. Nesta nu face parte din familia lor și știe că nu le merită iubirea, de aceea tot ce le oferă ea este ură. O ură care o zdrobește și care îi macină inima în fiecare secundă a vieții ei.

Nesta știe că nu merită iubire, însă asta nu o împiedică să se apropie de femeile Illyriene și de preotesele în care își regăsește suferința.
Ura și traumele ei nu o împiedică nici să se apropie de Cassian. Tocmai pentru că el este singurul care pare să o înțeleagă și să o accepte cu tot întunericul și cu demonii ei. Mulțumesc Libris.ro pentru carte.

Un nou război este pe cale să înceapă

Însă când războiul e pe cale să înceapă, cu Reginele umane care vor să distrugă pacea și cu Tezaurul străvechi demult pierdut pe care trebuie să îl găsească, cu toate amenințările și toți dușmanii care îi amenință, Nesta pare a fi arma lor secretă.

Puterile ei încă îi sunt străine, dar atunci când ea și prietenele ei sunt aruncate în mijlocul unui joc sângeros, Nesta primește șansa de a dovedi cine este ea cu adevărat. Și oare va reuși să îi salveze pe oamenii pe care îi iubește? Va reuși oare să plătească pentru tot răul făcut?

,,Am să-ţi spun ai să reuşeşti. Că ai să înfrunţi totul și că ai să treci mai departe. Că lacrimile astea sunt bune, Nesta. Lacrimile astea înseamnă îi pasă. Am să-ţi spun că nu este prea tarziu pentru nimic. Si nu îți pot zice când, sau cum, dar situaţia o să se îmbunătăţească. Ce simţi tu, vinovăţia, suferinţa și dezgustul, ai să le depășești pe toate. Însă numai dacă ești dispusă să lupți. Doar dacă ești dispusă să le înfrunți, să le accepţi şi să treci peste ele, ca să ieși în partea cealaltă. Și poate că ai să mai simţi o urmă de durere, dar există o altă parte. Una mai bună.”

Părerea mea despre Regatul flăcărilor argintii

După cât e mult iubisem primele volume ale seriei împreună cu nuvela, speram ca și această poveste să fie la fel de frumoasă. Și, desigur, „Regatul Flăcărilor Argintii” mi-a întrecut așteptările și s-a transformat într-o uriașă evoluție și schimbare a acestui personaj controversat. Nu am urât-o niciodată pe Nesta, însă am judecat mult alegerile și comportamentul ei. Deci, speram ca acest volum să fie despre schimbarea ei.

Este pentru prima oară când sunt atât de mândră de un personaj dintr-o carte. Este prima oară când trec prin atâtea emoții diferite în același timp. Ultimele o sută de pagini au fost un prilej bun pentru a vărsa un râu de lacrimi. Am plâns pentru Feyre și Rhys, am plâns pentru Mor, pentru Gwyn și Emerie, noile personaje minunate și, desigur, am plâns pentru Nesta și Cassian.

Nu știu ce aș putea spune mai mult, pentru că întreaga serie scrisă de Sarah J. Maas este o capodoperă. Sper ca toți cititorii de fantasy să dea o șansă acestei povești! Sper ca și ei să trăiască aceeași aventură minunată pe care am trăit-o și eu alături de personajele din Regatul Nopții. Tot ce pot face acum este să aștept următoarele volume și să sper că vor fi cel puțin la fel de minunate!

Nesta și Cassian au fost primul cuplu al acestei serii care doboară clasica zicală cum că extremele se atrag. Din punctul meu de vedere, Nesta și Cassian sunt identici, doi aroganți sarcastici, puternici și nemiloși. Și deși de obicei nu aș spune asta, cred că ei vor fi singurul cuplu de acest gen, în care doi oameni identici se potrivesc perfect.

Titlu: REGATUL FLĂCĂRILOR ARGINTII
Autor: Sarah J. Maas
An apariție : 2021
Editura: RAO
Nr. Pagini: 753
Limba: Engleză
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 4797

Alte recenzii de la Sarah J. Maas:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 4 luni, 28 zile și a scris până acum 407 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments