Primul meu gând după terminarea lecturii a fost: “înspăimântător de credibilă această distopie”.
Morala e clară: o lume abrutizată de totalitarism poate rezista doar prin cultură.
Încă din cele mai vechi timpuri conducătorii au știut și urmat cu prisosință ideea: “dați-le maselor mâncare și distracție, și puteți face cu ele ce doriți.” Defapt, această expresie își are originea de la poetul latin născut la mijlocul secolului I, Decimus Juvenalis. Poetul a scris expresia „panem et circenses” (pâine şi circ) într-o lucrare satiră, plângându-se de gradul de degradare accentuată a poporului său. Acesta satiriza poporul roman care ajunsese să fie interesat doar de spectacole, la sfârşitul cărora primea hrană, fără să aibă vreun interes în treburile statului. Altfel zis, a oferi mâncare și distracție oamenilor, înseamnă a le da lucruri neînsemnate pentru a le abate atenția de la lucrurile care contează cu adevărat.
Toată lumea spune că vrea să fie fericită. Și nu-i așa? Nu le dăm în permanență ocupație, nu le oferim distracții? Doar pentru asta trăim, nu? Pentru plăcere, pentru excitare simțurilor? Trebuie să recunoști că cultura noastră le oferă din plin aceste lucruri.
Ne aflăm într-un viitor îndepărtat în care mașinile cu reacție gonesc pe bulevarde, panourile publicitate au 60 metri pentru a putea fi citite, oamenii sunt conectați mereu la pereți-ecran – distracția și “socializarea” curentă, războaiele sunt atomice și se desfășoară în câteva minute, ștergând de pe suprafața pământului orașe întregi. Dar mai ales, în această lume utopic
ă cărțile sunt arse de către pompieri. Sună absurd, însă pompierii și-au pierdut funcția de lichidare a focului, ei au acum obligația de “a face curățenie”, arzând casele în care se găsește cel puțin o carte.
Guy Montag este un pompier care efectuează munca de ardere a caselor cu cărți de zece ani. Simte aproape o fericire bolnavă când vede focul mistuind totul în calea sa. Nu-și chestionează menirea sau scopul muncii sale. Montag începe să-și pună întrebări, după ce o întâlnește pe Clarisse, o tânără care îi va trezi interesul prin firea ei ieșită din tipar, prin felul ei de a observa lumea din jur, de a gândi și a analiza tot ce o înconjoară. În această lume stranie, Clarisse care iese să se plimbe prin pădure, se uită la păsări sau prinde fluturi, este văzută drept nebună, antisocială și neintegrată în societate. Abia după dispariția Clarissei, Montag va începe să acorde o mai mare atenție asupra celor ce se întâmplă în jurul său.
Mulți asociază secolul nostru cu cel al oamenilor superficiali, goi pe dinăuntru. Mulți văd societatea modernă drept una orientată doar spre plăcere și satisfacția nevoilor de moment. Distracțiile au ajuns în secolul nostru la apogeu. Avem de toate la o scară largă. Prin urmare, această distopie ne face să medităm încotro ne îndreptăm…
În același timp, cenzura se simte din ce în ce mai resimțită. Astăzi până și rețelele de socializare au algoritmi care sunt meniți să blocheze conținuturile considerate indezirabile. Nu mai menționăm aici mass-media care a fost mereu în mâna puterii și a manipulat populația după bunul său plac ani la rând, și continuă s-o facă cu succes.
Trebuie să existe ceva în cărți, lucruri pe care nu ni le putem închipui, ca să determine o femeie să rămână într-o casă flăcări; trebuie să existe ceva.
Mi-a plăcut cartea. Am apreciat și existența postfaței, care dă unele detalii din procesul de scriere al cărții dar și diferite scene care ar fi fost prezente în versiunea inițială.
Am întrevăzut o asemănare cu 1984 și prin urmare o consider alături de ea, o altă carte din lista de “must-read”.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia







