Recenzie „Everville” de Clive Barker

de | sept. 30, 2017 | Fantezie, Ficțiune pentru Adolescenți, Literatura Universală, Recenzii cărți

Everville de Clive Barker trebuie să recunosc că nu a ieşit de tot din zona mea de confort. În drumul meu prin ficţiune am cam exagerat cu scrierile lui Clive Barker. Lumea pe care o crează acest autor este de-a dreptul înfricoşătoare şi haotică, iar partea de groază nu se simte din poveste cât din prăpastia ce se cască la limita dintre realitate şi horror.

Everville este numele unui oraş creat la graniţa dintre această lume şi Quiddity, Marea Viselor. Conform legendei, în Quiddity poţi arunca unui ochi, de trei ori de-a lungul vieţii tale de om. Odată când te naşti, o dată când mori şi o a treia oară în euforia erotismului.

Bazele oraşului Everville au fost puse în anul 1848 de către Maeve O’Connell după planurile repetate de tatăl său la nesfârşitul pe drumul unei călătorii istovitoare în care mulţi îşi vor pierde viaţa, chiar şi Harmon O’Connelly. Se pare că acest plan măreţ i-a fost insuflat de Owen Buddenbaum, o fiinţă misterioasă cu care am avut de-a face de-a lungul romanului, fiind prezent indiferent de secole şi de timpul trecut.

-Uroboros şi Antihristul sunt acelaşi lucru? Întrebă el.

-Este tot diavolul, dar sub alt nume, răspunse Harry.

Nu am prins bine a o cunoaşte pe Maeve că am fost aruncată într-un Everville real, creat după imaginaţia acelui Harmon O’Connell din 1848 care nu a mai apucat să-lconstruiască cu propriile mâini. Dar nici oraşul nu apuc să-l cunosc bine că sunt invadată de spirite misterioase care pun stăpânire pe oameni şi pregătesc o descindere de anvergură asupra acestei lumi. Se pare că spirite misterioase evadează din Quiddity cu planul de a invada lumea reală şi apune stăpânire pe omenire.

-Diavolii te găsesc, pentru că tu ai nevoie de ei. La fel a fost şi în cazul lui Hess. Ai nevoie de ei pentru ca lumea să capete sens pentru tine. Unii oameni cred în… Nu ştiu, în ce cred oamenii?… În politicieni, în vedete de cinema… oftă ea exasperată. Pe tine ce te frământă?

Salvatori se arată la orizont, dar sunt ei oare destul de puternice pentru a face faţă răului ce se arată?

-Cred uneori că există două tipuri de oameni pe lume. Oameni care înţeleg şi oameni care nu înţeleg. Şi dacă nu înţeleg, nu are rost să încerci să le explici, pentru că pur şi simplu este mai mult decât pot ei înţelege şi întotdeauna va fi aşa.

Clive Barker pune bazele unei poveşti horror unde erotismul şi forţele răului se împletesc creând o invazie altfel a lumii unde mintea omenească trebuie să găsească în interiorul său puterea de a învinge.

Everville este un volum nu tocmai potrivit pentru orice vârstă, fiind o lectură dificilă ce te aleargă pe linia fină diferenţei dintre realitate şi coşmar a personajelor ce la însele sunt creionate după şablon.

Unde începe poveste, unde povestea alunecă în coşmar şi unde cititorul de mine s-a ascuns, n-am ştiut să zic pe întreaga lectură, mereu fiind scuturată de o imagine întunecată şi apoi aruncată în Everville, oraşul unde ideea de apocalipsă s-a fondat

Titlu: EVERVILLE
Autor: Clive Barker
An apariție : 2006
Editura: RAO
Nr. Pagini: 736
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1891

Alte recenzii de la Clive Barker:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Daniela a fost redactor Booknation.ro și a scris 98 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Daniela aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments