Citită dintr-o răsuflare!
O poveste tristă, dar captivantă.
Între anii 1854-1929, așa-numitele „trenuri ale orfanilor“ străbăteau în mod regulat distanța dintre orașele de pe Coasta de Est și ținuturile din Midwest, ducând mii de copii abandonați. Trenurile poposeau în diferite orașe iar acești copii erau “aleși” ca niște obiecte de vânzare și înfiați, de cele mai multe ori în scopul unei munci neremunerate.
Erau mulți copii adunați de pe străzile marilor orașe precum New York, ca niște gunoaie, ca niște deșeuri sprea a fi duse cât mai departe. Soarta lor era foarte diferită, dictată de familia adoptivă, care nu era de multe ori o familie iubitoare în căutarea unui copil pe care să-l trateze și îngrijească precum propriul copil.
Un astfel de copil a fost și Vivian Daly, o fetiță de origine irlandeză. Ea a fost trimisă cu trenul din New York. Mulți ani mai târziu ea se întoarce în est pentru a duce o viață normală și liniștită. Însă, relicvele din trecutul său dureros sunt păstrate în valizele din podul casei.
În planul prezentului o avem pe adolescenta Molly Ayer înfiată și ea. Vrând să scape de școala de corecție, ea acceptă lucrul în folosul comunității, ajungând în casa Vivianei. Sarcina ei este să facă ordine în pod. Astfel, Molly descoperă trecutul lui Vivian și odată cu acesta și faptul că cele două nu sunt atât de diferite.
Am eu așa o slăbiciune pentru romanele care tratează teme sociale într-un context istoric. Și dacă autorul prin emoțiile trezite, reușește să mă pună să meditez la prezentul meu, să privesc un pic în jur și să apreciez ceea ce am, apoi, cartea obține aprecierea mea maximă.
Mi-a plăcut felul în care autoarea prezintă acele “vise” ale orfanilor, care pentru noi cei mai norocoși ni se par lucruri absolut firești, acea dorință de apartenență și acceptare. Vulnerabilitatea unor copii nevinovați, nu te poate lăsa rece. Este o carte care inspiră curaj, recunoștință, dar și care te face să devii mai sensibil la nevoile celorlalți.
Vă las câteva din gândurile și trăirile acelor orfani:
Dacă există ceva ce urăște mai mult ca orice când vine vorba de condiția de orfan e ideea că depinzi de oameni aproape necunoscuți, că ești vulnerabil în fața capriciilor.
Lucrurile care contează te însoțesc pentru totdeauna, îți pătrund prin piele.
Magia neagră e orice îi poartă pe oameni spre latura întunecată a vieții – propria lor lăcomie sau nesiguranță, care îi împinge să facă lucruri distructive.
Alte recenzii de la Christina Baker Kline:
