Recenzie “Cazul Magheru” de Mihail Drumeș

de | iun. 22, 2022 | Beletristică, Literatura Română, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Sunt la a patra carte a lui Mihail Drumeș și trebuie să afirm că autorul și-a păstrat locul de frunte printre scriitorii români preferați. Are Drumeș un farmec aparte, o melodicitate a frazelor și o frumusețe a sloveni pe care o poți confunda doar cu Teodoreanu.

Ilarie Magheru se evidențiază încă din copilărie, fiind un băiețel curios și interesat de tot ce-l înconjoară, primul la învățătură și înzestrat cu o inteligență ascuțită. Ajuns la adolescență se îndrăgostește de o tânără cu care planifică să se căsătorească, însă aceasta moare. Astfel, tânărul Magheru ajunge medic, din dorința de a salva alte vieți.

Un accident nefericit, îl aduce pe banca de acuzați. Fiind în drum spre nunta surorii sale, trenul cu care mergea este accidentat. Călătorind în vagon cu un boier bogat care avea asupra sa 500.000 lei, după accident Ilarie se trezește cu banii boierului în buzunarul său și află că boierul Zăvideanu nu a murit de moarte bună, ci a fost strangulat. Unica explicație pertinentă care se impune este faptul că Ilarie într-o criză de somnambulism l-a omorât pe boier și i-a luat banii.

O adevărată luptă interioară începe. Magheru este copleșit de răzvrătirea propriei conștiințe, remușcările cresc pe zi ce trece, iar el se simte din ce în ce mai culpabil de cele săvârșite. Crește disprețul față de sine și odată cu aceasta scade stima de sine. Va putea Doctorul Magheru să îndure iadul din el cauzat de remușcări și accese ale conștiinței? Cum își va găsi ispășirea și liniștea?

Am fost plăcut surprinsă să descopăr un altfel de subiect, un melanj de intrigă, romantism și idei filozofice. O asemuire cu celebra operă a lui Dostoievski este întrevăzută. Lupta interioară a protagonistului este similară celei duse de Raskolnikov.

În acest context cred că mesajul transmis de către autor este că cea mai grea luptă pe care o duce omul este cea cu sine însuși, cu propria conștiință și propriile gânduri. Dacă de impedimentele externe omul se apără prin evadarea interioară, atunci, de propriile gânduri și disprețul față de sine, nu există o armă cu care să se apere. Conștiința sa este mereu acolo, iar remușcările sunt precum o sarcină grea pe care o duce mereu în spate.

Este o lecție de modestie și despre puterea conștiinței. Magherul este un personaj care impresionează prin puritatea simțămintelor sale. Dacă la început avem dubii privind personalitatea sa, ajungem chiar la un moment dat să ne îndoim de onestitatea lui, de bunele intenții, spre sfârșit ne cucerește prin personalitatea sa.

Cartea abundă în figuri de stil bine ticluite. Construcția frazelor este una maiestuoasă. Dialogurile conțin un limbaj simplu, însă psihanaliza din spate este una de o înaltă speță.

Spre final ar mai fi de adăugat că mi-a plăcut cartea și nu-mi explic de ce se vorbește prea puțin depsre ea, spre deosebire de “Scrisoare de dragoste” și “Invitația la vals”. Le găsesc pe toate la fel de bune. De-altfel recomand și “Elevul Dima dintr-a șaptea”.

Și știi doar că un criminal distruge două vieți: una a victimei, cealaltă a sa, proprie.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: CAZUL MAGHERU
Autor: Mihail Drumeș
An apariție : 2023
Editura: ART
Nr. Pagini: 448
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 13406

Alte recenzii de la Mihail Drumeș:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Taisia Crudu a fost redactor Booknation.ro și a scris 211 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.
Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments