Este o ficțiune istorică bine documentată și argumentată care ne ajuta să cunoaștem istoria propriului neam. Am citit multe opere care tratează cel de-al doilea război mondial, dar prea puține care relatează evenimentele nefaste desfășurate pe plaiul natal.
În centrul evenimentelor istorice îi descoperim pe protagoniștii romanului: Marta și Filip Skawroski. Marta, o femei cultivată, poliglotă, care provine dintr-o familie bogată, baronii Waldburg din Bucovina care au avut un impact la unirea din 1918 a Bucovinei cu România. Filip la rândul său, de origine ucraineană vine dintr-o familie modestă și își face slujba de protoiereu la o biserică românească din Cernăuți. Dramele acestui cuplu se vor consuma pe fundalul evenimentelor istorice din cel de-al doilea război mondial.
Aici aflăm că bătălia pentru Cernăuți avea să dureze exact patru zile și patru nopți. Descoperim după luptă un Cernăuți care pierdea aproape două treimi din populația de dinaintea războiului – expatriați, refugiați, deportați, arestați și uciși în lagărele naziștilor sau în cele ale comuniștilor.
Vom vedea cum un oraș trece prin schimbările aduse de linia frontului, cum se manifestă barbaria noii vremi și orânduiri asupra tuturor caselor. Cum un oraș cândva agitat, plin de vervă, forfotă și viață, al treilea oraș al României, devenea ca un bocet transpus în limbaj pictural. Descoperim pe străzile și curțile Cernăuțiului – oameni, dar frica, neîncrederea, suferința și pustietatea care se citeau pe fețele lor conferea orașului imaginea unui deșert populat cu stafii.
Ca o furtună cu tunete și trăsnete ce devastează tot în calea ei, noua conducere numită “eliberatoare” va fi cea care își va pune ștampila într-un mod ireversibil pe oraș. Dar cele mai mari ravagii și cea mai grăitoare amprentă va fi pusă asupra oamenilor. Cetățenii Cernăuțiului aveau să fie după “eliberare” metamorfozați, oameni deveniți străini în propria țară și casă, oameni ajunși pe piscurile disperării. Și toate acestea din cauza irealității hilare a lumii din jur.
Trist, însă din păcate, aceasta este istoria neamului nostru…
Singura deosebire e că naziștii vorbesc de eroul-solitar, iar comuniștii, de erou-turmă.
E ciudat că oamenii se tem de moarte și nu de viață; ori, e nevoie de mult mai mult curaj pentru a trăii, decât pentru a murii. Să moară pot toți… Și câți știu să trăiască.
Oamenii de mult s-au dezvățat să ierte.
…un bărbat adevărat se însoară cu capul.
S-au dedat amintirilor, în speranța că ele ar putea să încălzească întrucâtva cadavrul înțepenit al realității. Viitorul era invitat cu prudenta mutuală.
PS. Urmează “Woldemar”, partea a doua a trilogiei.
Alte recenzii de la Oleg Serebrian:
