Pe un câmp de lavă golaș și brăzdat de lângă Reykjavik se află Stânca Spânzuratului. Cândva locul unde aveau loc execuțiile, acum a devenit atracție turistică. Până într-o dimineață, când acolo este găsit un bărbat spânzurat…
Cuiul bătut în piept dovedește că nu a fost sinucidere. Însă când poliția ajunge în apartamentul lui, dă peste un nou puzzle: un băiețel de patru ani.Nu pare să aibă nicio legătură cu victima, părinții sunt de negăsit, iar desenele pe care le face arată că a asistat la ceva cumplit. Pe măsură ce detectivul Huldar îl urmărește pe ucigaș, iar asistenta socială Freyja îi caută pe părinții băiatului, se dezvăluie și intriga: o poveste încărcată de violență, nedreptate și răzbunare.
Așa începe o carte surprinzător de șocantă, al 4 lea volum din serie – „Stânca Spânzuratului„. Din ce am putut să îmi dau seama, seria cuprinde un total de 6 cărți, așa că mai rămân doar 2 povești de spus. Sunt destul de emoționată pe acest aspect, pentru că o văd pe Yrsa evoluând cu fiecare carte și parcă îmi este și frică, pentru că nu știu ce planuri mai are pentru noi.
Consider că în această carte focus-ul a fost clar pe acțiune și pe modul în care intriga s-a dezvoltat și mai puțin pe personaje. Ce-i drept, nu este obligatoriu să vedem mereu o evoluție pe ambele părți, pentru că depinde acum ce își dorește și autorul. Având în vedere că vor mai exista 2 cart ale seriei, consider că avem timp suficient pentru a înțelege încotro se duce relația lui Huldar cu Freyja și cum vor să termine ce au început. În plus, s-a văzut că începutul a fost puțin cam lent în acțiune și fooooooarte detaliat, lucru care m-a plictisit, dar am continuat lectura pentru că știam că se dorește să se ajungă într-un punct critic. Mulțumesc Libris.ro pentru carte.
Cartea nu mi se pare că este la fel de violentă sau brutală, deși scenele sunt la fel de explicite. Nu știu să spun exact, dar parcă nu mi-a luat somnul sau făcut să fiu tensionată pe următoarea pagină, deși sincer, din toate cele 4 cărți de până acum, aceasta mi-a atras atenția cel mai mult după titlu și descriere. Însă, au fost câteva aspecte care au legătură cu traumele adresate copiilor și partea aceea este foarte greu de citit și de digerat. Mereu mă cutremură ideea că în viața reală chiar se întâmplă așa ceva și îmi este foarte greu de conștientizat. Este clar în ce direcție s-a dus Yrsa Sigurdardottir și aici intervine Freyja, însă faptul că aceasta dorește să ajute nu scutește cu nimic cititorul de trauma suferită.
În concluzie, nu pot spune că această lectură a fost preferata mea, pentru că am comparat-o clar cu cele din urmă. Se putea mai bine? Evident. Îmi pare rău că am citit-o? În niciun caz. Pot spune însă că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele, mai ales după primele 3 volume în care calitatea a tot crescut și aveam speranțe mari cu aceasta.









