Recenzie „Dublura” de Sophie Hannah, Clare Mackintosh, B.A. Paris și Holly Brown

de | oct. 26, 2022 | Recenzii cărți

Vreau să mă credeți – prima dată mi-am luat această carte crezând că este o antologie de povești scrisă de 4 autoare de Thrillers. Aceasta a fost ideea cu care am pornit și chiar credeam că am dreptate. După ce am citit cu atenție descrierea cărții, mi-am dat seama că vorbim despre o singură carte, cu o singură intrigă, scrisă de 4 femei!! How cool is that? „Dublura” este Girl Power la puterea a 4a, o poveste super antrenantă, care pe mine m-a prins iremediabil.  A fost o mare surpriză pentru mine, până acum am citit cărți scrise de maxim 2 autoare, însă niciodată de 4!!!

Cât de departe ai merge ca să-ți protejezi fiica?
Patru femei trebuie să identifice, până nu e prea târziu, sursa amenințării de la școala fiicelor lor. Carolyn, Bronnie, Elise și Kendall au un singur lucru în comun: fiicele lor sunt prietene bune și urmează toate patru cursurile Academiei de arte ale spectacolului Orla Flynn.
Deși grupul se destrămase din cauza unor neînțelegeri și acuzații reciproce, fetele s-au împăcat în cele din urmă. Mamele însă n-au reușit să-și revină. Totuși, când intră în scenă o elevă misterioasă și se ivesc noi amenințări, mamele decid să rezolve singure problema. Ca să afle adevărul, vor putea oare să-și dezvăluie propriile secrete?

Eu am ales „Dublura” datorită lui Clare, dar le cunoașteam și pe celelalte autoare din lecturile mele anterioare. Împreună cred că au făcut o super treabă și rezultatul este unul pe măsură. Acțiunea gravitează în jurul relațiilor mamă – fiică și ne prezintă relațiile pe care 4 mame le au cu fiicele lor. Se pune foarte mult accentul pe tipologia feminină și deși ai impresia că cele 4 mame sunt extrem de puternice și știu ceea ce fac, realitatea este alta. Acest concept este urmărit foarte în amănunt de către cele 4 autoare și mi-a plăcut mult să explorez o latură psihologică profundă a unei relații de familie.

Cele 4 povești ne sunt prezentate într-un fel în paralel, dar acum înțeleg de ce această poveste a avut nevoie de 4 autoare. Fiecare a lăsat câte un trademark în poveștile scrise și acest lucru s-a văzut super mult. Mi-a plăcut să îmi pot da seama de diferența de stil, de abordare și de narare. Nu este un lucru incorect, consider că este exact ceea ce se dorea. Fiecare mamă are nevoie de ceva, iar fiecare copil are nevoie de mama ei. Nu a existat în niciun moment o relație perfectă, iar atunci când fetele sunt puse în pericol de către o amenințare, lucrurile devin și mai greu de digerat. Imogen  chiar a reușit să îmi ridice niște semne de întrebare și să mă facă să am emoții atunci când ajungem la pasajele ei.

Nu pot spune că am avut personaje preferate sau cuplu mamă-fiică preferat. Mi-a plăcut modul în care poveștile s-au îmbinat, acțiunea a curs și viețile celor 8 s-au intersectat. Este o poveste alertă, o poveste atipică, dar care atrage atenția prin modul în care a fost scrisă. Arată că deși aceste autoare au în sânge genul Thriller, chiar și atunci când sunt puse în același context, se pot individualiza fără probleme.

Titlu: DUBLURA
Autor: Sophie Hannah
,
Clare Mackintosh
,
B.A. Paris
An apariție : 2021
Editura: TREI
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 6150

Alte recenzii de la Sophie Hannah:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 5 luni, 5 zile și a scris până acum 667 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments