„Povestea fără sfârșit” de Michael Ende este povestea lui Bastian Balthazar Bux, un băiețel însingurat, orfan de mamă, înstrăinat de tatăl său, pasionat de lectură. Primele pagini ale cărții îl găsesc fugind: de colegii de clasă care îl hărțuiesc, de el însuși, de realitate. Se refugiază în literatură, în podul școlii, înarmat cu o carte furată dintr-un anticariat, „Povestea fără sfârșit”. În această carte din carte este vorba despre alt băiat, Atreiu, dintr-o lume fantastică, numită Fantazia. O vreme, poveștile celor doi curg în paralel, până când Bastian este chemat în lumea din carte, și răspunde la chemare. Are și o misiune: trebuie să salveze creaturile și lumile din Fantazia, care se transforma treptat în neant, și nu pot fi salvate decât de un om. Nu mă bucur prea des că sunt om, dar această descriere m-a emoționat puțin:
“Dar dincolo de noi mai este
O țară ce nu-i din poveste.
E altă lume, altă țară,
Ce până-n zări se desfășoară.
Să-i spunem: lumea de afară.
Iar cei ce locuiesc în ea
Păziți sunt de o altă stea
(…)
Conduși de-o soartă mai fericire
De când e cunoscut pământul
Sunt frați de sânge cu cuvântul.”
Bastian reușește să salveze lumea Fantaziei, ca apoi aproape să o ducă din nou la pieire, și să se piardă și pe el. Dar, cu mult noroc și cu prietenii pe care și i-a făcut înainte ca totul să se schimbe, Bastian reușește să iasă la liman. Michael Ende (de)scrie foarte frumos și Yvette Davidescu traduce pe măsură, astfel că în carte sunt nenumărate imagini care te lasă fără cuvinte și care te împiedică să lași cartea jos (deși este atât de groasă încât uneori o vei face, ca să îți odinnești mâinile). Lumile și creaturile prezentate sunt originale, pline de tâlc și rămân în mintea ta și după ce se încheie povestea lor. Întâmplările din carte sunt palpitante, frumos construite, și pare că nimic nu este menționat la întâmplare.
Mi-a plăcut foarte mult cartea, dar parcă nu am fost conștientă de toate lucrurile frumoase din ea, de toate lecțiile frumoase pe care le transmite, de valorile pe care le înglobează, până nu am văzut și filmul. Personajele m-au dezamăgit de la început, dar pe mine mă dezamăgesc mereu personajele din filme după ce am citit o carte. Cred și eu, precum arată Peter Mendelsund în cartea sa What We See When We Read, că personajele din cărți nu ni se înfățișează cu toate trăsăturile, cu detalii fizice suficiente pentru a avea în minte o imagine clară. Multe informații despre aspectul fizic lipsesc, fiecare nouă precizare, ba chiar fiecare gest sau acțiune ne fac să reajustăm în minte imaginea personajului. Deși pe parcursul unei cărți completăm golurile, niciodată nu avem în minte chipuri clare, ci imagini estompate în care îngrămădim emoțiile noastre cu privire la personaje. Atreiu și Bastian din film nu semănau cu imaginile vagi, delicate din mintea mea (nu semănau nici cu descrierile lui Michael Ende), iar la finalul filmului nu am mai reușit să recreez în minte personajele, așa cum le avusesem înainte.
Dar nu asta m-a dezamagit la film, ci faptul că a eliminat cele mai importante idei transmise de Michael Ende, devenirea lui Bastian și valorile transmise prin intermediul cărții. Filmul s-a terminat înainte ca povestea lui Bastian să înceapă. În carte, Bastian are un parcurs interesant, în care se caută pe sine, eșuează în a se găsi, crede că înțelege ce este important (puterea, frumusețea etc), ca mai apoi să își dea seama că se înșelase. La finalul filmului, frumosul Balaur-Noroc (și el foarte diferit de cum și l-ar fi putut imagina cineva), îl ajută pe Bastian să le plătească cu aceeași monedă colegilor de clasă care își bătuseră joc de ei (ce mai lecție de viață!). De asemenea, în film nu se face nicio referire la reclădirea relației lui Bastian cu tatăl său, care în carte ocupă un loc important, dacă nu cumva este chiar cheia cărții.
„Povestea fără sfârșit” este o carte despre maturizare, despre descoperirea sinelui, despre importanța prieteniei, a familiei, despre valori precum iubire, onestitate, curaj, și deși are peste 500 de pagini, nu este nicio secundă plictisitoare.
Alte recenzii de la Michael Ende:
