Când am fost provocată să citesc această carte (pentru că am citit-o ca urmare a unei provocări), m-am gândit la o poveste de dragoste și probabil din cauza aceasta am și tot amânat-o nefiind chiar genul meu de poveste și neavând starea necesară pentru un romance.
Dar (surpriză!!!) nu este o poveste de dragoste sau nu este doar o poveste de dragoste. Povestea de dragoste este doar un plan secundar care sprijină cealaltă poveste. Povestea unui sfârșit care întotdeauna, ca orice sfârșit, implică și un nou început. Este o carte care pleacă pe ideea de depresie, disperare și amărăciune, dar care urmărind un drum abrupt, sinuos si plin de surprize prin Pirinei găsește calea către acceptare, curaj, vindecare, asumare, speranță, toleranță și empatie.
Emile primește un diagnostic crunt la doar 26 de ani. Speranța lui de viață este în cel mai fericit caz de cel mult doi ani. Timp în care este posibil ca trupul și mintea lui să se degradeze constant și chiar în mod galopant. Plecarea lui în ultima aventură a vieții este inițial un act de lașitate (față de familie), iar spre final un act de curaj, asumare și dragoste care implică maturizarea și în timpul căruia reușește să-și descopere adevărata identitate, precum și talente și aptitudini pe care nu și le bănuia. Percepând viața cu alți ochi (cu ochii omului pentru care timpul este un obstacol și un dușman, iar dragostea se transformă din scop în mijloc), învață (beneficiind de un ajutor nesperat, aproape îngeresc) să trăiască clipa prezentă fără a mai rememora trecutul, regretele și vina la nesfârșit și fără a-și mai face griji pentru un viitor incert și chiar (dacă e să fie sincer până la capăt) inexistent.
Când nu mai ai cale de întoarcere, trebuie să te gândești doar la cel mai bun mod de a merge mai departe.
Emile învață să guste fericirea râzând în ploaie, savurând o felie de tort, făcând drumeții epuizante în munți, legând prietenii cu oameni pe care altădată i-ar fi considerat neinteresați, obositori și frivoli, adoptând un motan, pictând (fără a avea talent), căutând sensul unor citate celebre sau fredonând o veche melodie de jazz. Devine dintr-un tip obtuz, arogant și sarcastic, un tânăr înțelegător, răbdător, sensibil, preocupat de lucruri cărora în trecut nu le acordase niciun fel de atenție. Realizează că nu este singurul om lovit de destin și tragedie. Emile își trăiește ultimele luni din viață luptând și învingându-și frica, bucurându-se de liniștea munților, de peisajele pitorești din satele vizitate și de generozitatea și deschiderea locuitorilor acestora, practicând meditația contemplativă și învățând să accepte inevitabilul.
Adevărata călătorie nu constă în a căuta peisaje noi, ci în a privi cu alți ochi.
Este o carte care îți demonstrează că nimic nu este pierdut sau în van. Că viața nu constă în anii lungi trăiți ci în bucuriile mărunte și savurate conștient și implicat. Clipele magice din viața unui om se produc fără a-și anunța sosirea și fără să țină cont de un diagnostic implacabil. Pentru Emile, Joanna a fost lozul câștigător și la rândul său a reușit să recompenseze altruismul, bunătatea și răbdarea acesteia cu un ultim dar nesperat, dar mult așteptat și meritat. Doi străini distruși psihic care au reușit să-și ofere, într-o lume plină de haos și superficialitate, un răgaz de liniște și pace, un scurt moment de vindecare și alinare, un refugiu cozy izolat cu dragoste și încredere înainte ca drumurile lor să se despartă irevocabil.
Extraordinarul se află pe drumul oamenilor obișnuiți.
Alte recenzii de la Melissa Da Costa:
