Mihai Mateiu a scris în creștere cu atenție la detalii, într-un mod deschis, intim și într-o notă de optimism ceea ce este destul de greu de realizat de obicei când vorbim despre povești cu și despre adolescenți. Se simte în scriitură o ușoară nostalgie pentru acea perioadă a vieții, o copilărie și adolescență trăită în anii ’90, dar care se poate plia și pe alte epoci și care poate transmite gânduri și trăiri către cititorii de toate vârstele. Este o carte de proză scurtă și datorită faptului că unele persoanje se regăsesc de-a lungul cărții îți dă senzație de roman. Un roman de întâmplări, pozitive sau mai puțin pozitive, ce expun emoții, stări și sentimente iscate în sufletul individului. Tonul este simplu și deschis și te simți „ca acasă” citindu-l pe Mateiu. Poveștile sunt credibile și explorează emoții, tentații, obstacole ce se ivesc în viața oricărui adolescent: prima dragoste, prima deziluzie, pasiune, frică, frustrare, speranță, eșec, greșeală. Este o carte care te poate ajuta să-ți privești adolescența sau lumea cu alți ochi: mai toleranți, mai puțin aspri, mai înțelegători.
N-am citit foarte multă proză scurtă, multă vreme am evitat cu îndârjire și încăpățânare, este un obicei dezvoltat relativ recent care, datorită faptului că am avut noroc să dau peste cărți cu miez, a început să-mi fie pe plac. Vă e dor de o carte despre adolescenți? Despre tristeți, melancolii, plângeri de milă, alcool, dragoste (sau lipsa ei), despre promisiunea eternă și mirajul sexului? Adolescenții lui Mateiu sunt vulnerabili, dar cool – ca orice adolescenți, amestecă romantismul cu cruzimea, dar le place socializarea. Sunt liberi, deoarece nu acceptă compromisuri. Reperele adolescenței lor sunt cele cunoscute: tensiunea dintre ei şi societate, câştigarea independenţei faţă de părinţi, alegerea carierei şi a stilului de viaţă, viaţa sexuală, dar și cea socială. Poate în această vară târzie e momentul perfect să rememorezi locurile unde ai crescut, perioada când voiam să fugi de familie, dar și să rămai pentru totdeauna cu ea. Adultul Mateiu este capabil să privească cu sinceritate spre băiatul din el. Cu onestitate febrilă, autorul explorează singurătatea, tristețea, depresia, deziluziile și te obligă și pe tine să-ți reevaluezi emoțiile trăite în tinerețe. Lumea din povestirile sale pare foarte cunoscută, cu blocuri, fabrici și maidanuri, dar te ajută să realizezi că poate fi și altfel decât cum ai crezut-o până atunci (adică nu doar anostă în linii mari). O adolescență întoarsă pe toate părțile cu arhetipuri de cartier și ritualuri respectate la sânge. Adolescenţa rămâne vârsta schimbărilor profunde şi a riscurilor inevitabile, perioada în care individul caută să se raporteze permanent la ceilalţi, cu autonomie, cu conştiinţa propriei identităţii. Psihologic, adolescentul are o imaginație atât de bogată încât visează cu ochii deschişi, dar în același timp este și în plină dezvoltare a puterii de judecată. Deoarece acum începe să-și pună la punct sistemul moral.
Adolescenţa este vârsta marilor experienţe şi experimente, cele iniţiate şi trăite pentru prima oară în viaţă. Cele care te ajută să-ți stabileşti mediul de viaţă, comportamentul, dar în același timp e și perioada în care nu prea ții seama de consecinţele şi riscurile unora dintre experienţele trăite. La această vârstă indivizii dezvoltă dorinţa de libertate şi de explorare a spaţiilor încă necunoscute, dincolo de ceea ce este spaţiul familial în care a copilărit. Adolescentul trăieşte puternic doar în prezent, aspectele cu care se confruntă sunt privite ca tragice și grave și nu suportă amânare, iar viitorul este un timp obscur și mult prea îndepărtat pentru a fi luat în considerare cu seriozitate.
Dacă îți lipsește atenția s-ar putea să consideri cartea o adunătură de întâmplări anoste cărora le-ai pierdut semnificația și conflictul deoarece Mateiu doar expune faptele fără a te ajuta pe parte de analiză psihologică, fără a-ți explica urmările evenimentelor și circumstanțelor, acestea rămânând la latitudinea mentalității tale.
Proza este foarte scurtă și cred că mi-aș fi dorit să fie mai bine dezvoltată deoarece avea potențial, ar fi putut lucra mai bine la profilul psihologic al personajelor, să-mi dea mai multe detalii despre trecutul lor, despre relații dintre ei, dar probabil acesta este stilul pe care autorul s-a decis să-l adopte și care i se potrivește cel mai bine. Mateiu se axează pe trăiri și expune povestea plecând de la un sentiment de bază: frică, furie, speranță, invidie, obsesie. Fiecare în parte simțit și experimentat așază o cărămidă la fundația individului în devenire. Este un observator obiectiv și neimplicat și te obligă să procesezi și să analizezi ceea ce vrea să-ți transmită.
Aș fi curioasă să văd cum ar arăta un roman scris de el, o poveste mai stufoasă, mai aprofundată, mai detaliată, cu personaje mai bine conturate. Dar până când apare aceea, v-o recomand pe aceasta pentru a vă obișnui cu stilul scriitorului.
Alte recenzii de la Mihai Mateiu:
