Recenzie ”Copilăria lui Kaspar Hauser” de Bogdan-Alexandru Stănescu

de | oct. 13, 2023 | Ficțiune, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

După toată polemica apărută pe marginea acestei cărți, mi-a fost imposibil să trec indiferentă pe lângă ea. Dar nu este singurul motiv. În ciuda detractorilor ei, eu mi-am dorit s-o citesc pentru că sunt fan Stănescu. Și nu numai al scriitorului Stănescu care își merită cu prisosință toate premiile și laudele (opinie subiectivă, bineînțeles), ci și a omului de carte, Stănescu, care a ridicat piața de carte românească la un alt nivel, care vine cu propuneri ce ne depășesc așteptările și ne satisfac pretențiile literare, care traduce, editează, coordonează o colecție urmărită și așteptată de mii de cititori de carte bună din țară. Care a scris o carte ce s-a bătut pe premii cu Theodorus al lui Cărtărescu.

Bogdan-Alexandru Stănescu este în opinia mea un erudit care mă face să mă simt ignorantă (nu că n-aș fi) când îl citesc și ce e mai important e că scriitura și ideile lui se pliază pe mentalitatea și concepțiile mele de viață. Fără dulcegării, fără omisiuni, fără frică, fără perdea. Cu sânge rece și cu toate vorbele la el. Stănescu urăște să bage gunoiul sub preș. Merge pe principiul că primul pas spre rezolvarea problemei este expunerea subiectului în curu’ gol în piața publică unde fiecare să-l analizeze pe toate părțile în toată splendoarea lui și să-și dea cu părerea care ar putea fi soluția.

Pentru a nu mai bate câmpii, mă întorc la cartea care mi-a provocat logoreea: Copilăria lui Kaspar Hauser și pentru cine nu știe o să expun și obiecțiile celor care au aruncat cu noroi în ea. În linii generale, Stănescu este acuzat de rasism. Cineva (mă abțin să nominalizez) a susținut că citind această carte a simțit un „rasism atât de violent că mi s-a făcut fizic rău”. E adevărat însă că suntem cu toții diferiți și unii mai sensibili decât alții. Același personaj se întreabă cum o astfel de carte în care descrierile și epitetele rasiste abundă a putut fi premiată fără ca măcar problema rasismului să fie deschisă în prealabil. Mofturi, zic eu.  Mie, recunosc, mi-a plăcut tendința asta depreciativă de care s-a folosit Stănescu pentru a cataloga anumiți indivizi sau anumite categorii sociale și etnice și nu numai, pentru că până la urmă nici personajul principal nu este descris ca fiind vreun Făt-Frumos. Toate personajele care apar sunt luate în colimator și împroșcate cu noroi (poate mai puțin Mama naratorului). În concluzie, Stănescu a primit o bilă neagră din partea unora pentru limbajul violent și din partea altora câteva premii. Ce să zic? Bravo, Bogdănel! Tot așa să-ți meargă!

Copilăria lui Kaspar Hauser este o antologie de povestiri care au ca punct comun același personaj principal. Urmărim prin ochii personajului narator scene din viața acestuia la diferite vârste în ambientul anilor postrevoluționari și până la începutul anilor 2000. Multe scene mi-au adus aminte de Abraxas și deși nu sunt fan proză scurtă, cartea mi-a captat atenția total deoarece Stănescu scrie fluid, meșteșugește vorba, o condimentează cu jargoane, argouri și expresii de cartier pe care le aruncă ca din tun lângă neologisme simandicoase. Este spumos și amuzant, dar în același timp dramatic și profund. De la mediul toxic în care este crescut Bogdănel până la experiențele acestuia ca adult, Stănescu despică trauma și își bate joc de ea. Este și ăsta un mod de a-i face față. Pentru personajul nostru, ideologia de viață, pe care o și pune în practică, este: ce-i în gușă, și-n căpușă. Nimic nu se obține fără luptă și noroc fără risc nu există! Multumesc Libris.ro pentru carte.

Cele 12 povestiri străbat copilăria și urmăresc maturizarea lui Bogdănel, copil provenit dintr-o familie disfuncțională și pun accent pe eșecurile, ratările și frustrările pe care acesta le experimentează de-a lungul timpului. Violența din cartierele bucureștene este egalată de cea dintr-o tabără de vară organizată în Statele Unite unde Bogdănel, adult, este monitor pentru opt adolescenți. Înconjurat de personaje stilizate ironic,  Tătuțu, tatăl vitreg, figura centrală a copilăriei, cu viciile și păcatele lui, imaginea autoritară a bunicii, D-na Colonel și cea schimbătoare (în funcție de numărul de pahare consumate) a unchiului, caricaturile prietenilor de maidan și figurile violente ale golanilor din cartier, Bogdănel face primii pași spre maturizare și se transformă dintr-un băiețel timorat și slăbănog, într-un student cu pretenții ce se va confrunta cu ratarea într-o redacție de revistă.

Vă provoc s-o citiți și să-mi povestiți ce impact a avut asupra voastră ultima povestire!

Titlu: Copilăria Lui Kaspar Hauser
Autor: Bogdan-Alexandru Stănescu
An apariție : 2021
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 280
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 9054

Alte recenzii de la Bogdan-Alexandru Stănescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 7 ani, 3 luni, 14 zile și a scris până acum 623 articole. Se află pe poziția 3 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments