După ce am terminat-o am căutat tot ce-a publicat Chuck Wendig atât de tare m-a prins și așa de mult mi-a plăcut stilul. Mi-a reamintit ce fan dedicat Stephen King sunt. A fost o gură de aer fresh, am devorat-o în ciuda numărului mare de pagini. Am tot văzut-o pe masa noutăților în Cărturești și habar n-am de ce am evitat-o. Nici măcar n-am ridicat-o să-i citesc sinopsisul. Și am primit-o exact în condițiile astea, fără să am habar despre ce e vorba și cu se mănâncă. Ce să vă zic? Că am mâncat-o pe pâine?!! E puțin spus!
Rezumat
După moartea tatălui, Nate se hotărăște să revină în casa părintească primită moștenire. Amintirile lui legate de această casă nu sunt plăcute, din contra trecutul încă îl bântuie, dar situația lui familială actuală are nevoie de o schimbare de ambient și altă variantă posibilă nu există. Copilăria lui Nate a fost distrusă de un tată violent și alcoolic și de o mamă incapabilă să intervină. Violența și abuzurile suportate în copilărie îl vor urmări întreaga viață. La revederea casei părintești retrăiește momente critice din trecut. Îi declanșează chiar episoade halucinante în care apare fantoma celui care l-a chinuit în copilărie. Mutarea lui Nate și a familiei sale declanșează intriga, iar eroul principal devine fiul lui Nate, Oliver, un adolescent a cărui empatie este atât de dezvoltată încât îl face să simtă pe propria piele suferința celor din jurul său. Părinții speră că zona rurală în care vor trăi să-i ofere copilului timpul și spațiul necesar pentru a se obișnui și asimila abilitățile ieșite din comun cu care este înzestrat. Dar adaptarea celor trei membri ai familiei la noul climat social nu este atât de ușoară cum au sperat.
Pain is a part of who we are. You can’t destroy it, and you can’t hide from it.
Paranormalul și genul horror folosit de autor este similar celui dezvoltat de King în scrierile sale, de fapt nu e vorba doar de elementele folosite ci și de stil (modul în care curge narațiunea, împletind gândurile personajului în acțiune, trecerea de la prezent la trecut în aceeași frază sau trimiterea la cărți, filme, evenimente notabile și alte referințe). Totul se pliază pe modelul Regelui și nu mi-a dat deloc senzație de copie sau imitație ieftină, din contră, mi-a plăcut la nebunie.
Ideea de bază este veșnica luptă dintre bine și rău și cât de subțire poate fi linia de demarcație dintre cele două. Lucrurile pe care le faci definesc cine și ce ești, unele decizii te pot bântui întreaga viață și ți-o pot schimba iremediabil. Relațiile toxice, abuzul, violența pot fi traumatizante, iar efectele acestor traume în viitoarele relații pot fi toxice. Încrederea se câștigă în timp și multe probleme familiale sunt generate de teamă, care apare ca un mecanism de apărare față de situațiile similare celor experimentate anterior. Oamenii sunt diferiți, gândesc și acționează diferit, își depășesc temerile în moduri diferite: unii le înfruntă, le scot la suprafață și le vindecă, alții își reprimă frica și emoțiile și le ascund, dar sunt constant bântuiți de ele. Fiecare decizie pe care o iei ca individ trebuie analizată cu grijă deoarece poate avea efecte grave asupra viitorului. Există amintiri în care unii oameni rămân blocați, fiind împiedicați astfel să se concentreze pe viitor. De aceea vindecarea și depășirea problemelor din trecut sunt un mod de a lărgi perspectivele viitorului.
Cartea lui Wendig este un horror de atmosferă în care sunt îmbinate elemente de supranatural, filozofie apocaliptică și psihologie socială. Wendig urmărește diferite tipuri de comportament, unele diametral opuse, expuse în antiteză și analizează teme ca afectivitatea, conștiința, empatia, motivația, emoția, instinctul, imaginația, percepția, voința, trauma, nevroza. Dar dezbaterea de bază a cărții este: cum sunt oamenii? Buni sau răi? Sau au o dimensiune bună și una rea și contează pe care alegem s-o dezvoltăm și cultivăm în funcție de acțiunile noastre? Suntem un amestec de bunătate și răutate care poate fi distilat sau accentuat în funcție de ceea ce ne dorim să realizăm? E important să ne învingem propriii demoni pentru a nu ajunge să fim dominați de aceștia? Și cât de importantă este familia în lupta pe care fiecare o are de dus?
Or maybe, just maybe, he got it into his head that he was doing something good. Something righteous. Some of the worst things are done under righteous pretense.
Este viața un cocktail dulce-amărui de greșeli, regrete, realizări mărunte, bucurii mici, pe care mintea noastră le analizează la infinit și în funcție de concluziile pe care le tragem ne stabilesc gradul de vulnerabilitate sau satisfacție? Greșelile neîndreptate ne distrug pacea interioară și ne împiedică să mergem mai departe? Este oare speranța ingredient absolut necesar în rețeta realizării și atingerii obiectivelelor și visurilor?
Oare este adevărat că ceea ce primești, oferi? Oare abuzul generează abuz, ura produce ură și durerea naște durere?
Life’s fucked up. It just is. It’s got ups and downs and I say it’s worse not appreciating the good things, because then what’s the point? It’s like the Native Americans used to say, right? Gotta use all of the buffalo. Life is a whole damn animal, and you can’t waste any part of it.
Magie, crimă, demoni și fantome într-o poveste de groază plină de suspans și mister care nu-ți permite s-o lași din mână până la final.
Alte recenzii de la Chuck Wendig:
