Doamna Ilean
a Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar anumite fragmente, izolate din context, poartă un fior liric demn de un volum de poezii.
Stilul literar este unul aparte, poveștile se conturează dintr-o succesiune de tablouri care înfățișează un puzzle al evenimentelor. Cititorul este provocat permanent, nu se plictisește. M-am oprit de mai mult ori să integrez ideile pe care autoarea le-a adus în discuție sau ca să pătrund mesajul alegoriilor.
Întunericul coborâse peste oraş. Se agăţa disperare de trecători, străzi, viața de noapte îmbrăcată subțire sau aproape deloc, de gândurile încheiate ale unora sau de punctele din care porneau alte iluzii. Amețită, încercănată, nedormită de secole, noaptea aceea, pe-un toc înalt și pe un balerin, s-a așezat pe singura bordură neocupată; îi privea pe toți, inexplicabil de nostalgică, cum ei se târau ca omizile.
Deși poveștile sunt de sine stătătoare, există anumite elemente, ce țin de vocabular, cadru sau personaje, care conferă unitate acestui volum. Astfel, Motanul Effi este un personaj secundar care migrează discret, legând narațiunile între ele. Unitatea este consolidată prin utilizarea, în mai multe povești, a unor cuvinte mai rar folosite în limbajul comun, precum “jaguar” sau „bicisnic”. Titlul și prima proză ascund un joc de cuvinte legat de eroina Ara (Jagu-Ara), sugerând o forță interioară periculoasă, dar captivantă. În povestea „Ilinca”, animalul este sugerat indirect, Rareș, eu sunt o felină periculoasă! Să te temi! În fond, nu animalul contează, ci metafora, ceea ce el reprezintă.
Un alt element de legătură care mi-a atras atenția este fundalul sonor melancolic care acompaniază majoritatea capitolelor. Am regăsit în mod repetat Passacaglia, însă alteori sugestia este mai subtilă, fiind amintite doar repere muzicale consacrate, precum Cohen, Mozart sau Chopin.
Hanna, cândva ne vom întâlni într-o librărie din Paris! Atunci mă vei înțelege; vei desluşi poate şi Passacaglia. Infinitul pare finit în fiecare. Pielea reprezintă doar o limită pe care o pune mentalul nostru. Eu nu sunt singură! Stau în mine cu toți oamenii, cu toți aceia în care am mutat o parte din mine. Și proza aceasta am scris-o împreună. Iar tu poţi fi oricine dintr-o lume în care se întunecă…
Din când în când, autoarea presară în texte fragmente din știri de la radio. Nu prezintă informația cap-coadă ci redă selectiv anumite cuvinte, accentul fiind pe ideile sugerate nu pe știrile propriu-zise. Frânturile de știri servesc drept pretext pentru reflecții filozofice profunde ale personajelor.
Subiectele pe care le-a abordat Ileana Popescu Bâldea sunt dureroase și emoționante. Narațiunea alunecă adesea pe panta introspecției sau pe cea analitică, sondând constant psihicul uman. Enumăr spre exemplificare câteva dintre temele prezente în carte – tulburări psihice, abuz fizic, trauma intervențiilor chirurgicale sau degradarea sănătății indusă de senectute. Cum le resimt cei în cauză? Cum le percep cei care le sunt alături?
Cartea „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea este o lectură profundă, densă, cu reflexii filozofice și o recomand călduros tuturor celor care apreciază proza scurtă psihologică și simbolismul.
Îmi doresc să fi avut un IQ sub medie, să ridic din umeri când ar veni furtuna, să fiu liberă de cunoaștere – o ignorantă. Cum ne subjugă știința, cum ne transformă în monștri! Nu doar ea. Și inteligența, capacitatea de a înțelege fenomenele. Mi-ar fi plăcut să trăiesc în epoca de piatră; cred că oamenii erau mai puțin geniali. Conexiunea dintre ei și lucruri era mult mai tangibilă, printr-un dat conferit de Dumnezeu, poate. Nu era nevoie de cărți pentru explicații; ele existau în noi.
Alte recenzii de la Ileana Popescu Bâldea:
