Seria „Shatter Me” ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un fond emoțional foarte bine construit și cred că acesta este farmecul ei, fără dar și poate.
Seria principală beneficiază deja de 2 volume de spin-off. Despre „Watch Me” v-am vorbit deja iar acum este rândul să vă vorbesc despre „Release Me„. Evident, volumul suferea de sindromul cărții de mijloc și, din păcate, acest lucru s-a resimțit asupra cititorului. Povestea dintre James și Rosabelle a fost destul de greu de urmărit și acțiunea s-a lungit mult prea mult decât era nevoie. Vorbim aici despre un slow burn extreeeeeeeeeem de slow, cu o intrigă care se mută ca un yoyo de la James la Rosabelle și ne vorbește despre datorie și trădare și iar despre datorie si trădare, pana la nesfarșit. Practic, ei se iubesc, însă lumile lor sunt prea diferite și nu pot face nimic (momentan) pentru a găsi o variantă de compromis. James este prea loial alor lui, iar Rosabelle nu are altă realitate, așa că este puțin complicat să ai încredere unul în celălalt atunci când lucrurile arată așa.
Personajele principale seamănă destul de mult cu cele din prima serie și nici nu știu sincer dacă este un lucru bun sau rău, pentru că nu avem multe elemente originale. Pe Juliette am văzut-o destul de mult în Rosabelle și acest lucru m-a întristat, pentru că Juliette a suferit mult și a trăit mult în propria-i minte până când să cunoască libertatea din toate punctele de vedere. Plus că, puterea pe care aceasta o are este pur și simplu înfricoșătoare și nu știu cum s-a gândit autoarea la așa ceva…Este un personaj puternic, dar și destul de greu de înțeles…
James în schimb este Aaron întreg, complet îndrăgostit și rupt în bucăți între datorie, familie dar și sentimentele față de o străină care aproape că vrea să îi distrugă lumea. Dar modul în care suferă după ea este vizibil și se transmite printre rândurile poveștii, fiind chiar chinuitor de observat. Mi-a plăcut să văd însă că se înțelege muuult mai bine cu frații săi și că au reușit să clădească o relație mai bună.
Mi-a plăcut modul în care cartea a început și din perspectiva cui am văzut acțiunea, însă restul capitolelor au fost destul de lungite și puțin plictisitoare. Acțiunea se desfășoară pe parcursul unei săptămâni și nu prea s-au întâmplat așa de multe lucruri pe cât mi-aș fi dorit eu, însă având în vedere că știm deja că este o trilogie, seria va avea cu siguranță un deznodământ interesant, sau cine știe, poate chiar va continua. Autoarea oricum are acest talent de a mai apărea cu câte o nuvelă sau poveste care să completeze acțiunea, așa că trebuie să fim pregătiți pentru orice.









