Recenzie „Uneltiri fără sfârșit” de Tahereh Mafi

de | sept. 27, 2023 | Recenzii cărți

Volumul doi din seria „Un regat întrețesut” este aici și l-am așteptat cu sufletul la gură, mai ales după cliffhanger-ul din primul volum. Dacă în prima carte am simțit un dinamism ridicat spre finalul cărții, volumul 2 a fost mai liniștit și acest lucru mi-a făcut foarte bine. Ador cărțile care nu te lasă să te plictisești și te țin mereu in suspans. Chiar dacă Tahereh poate că nu este regina suspansului, preferând un gen puțin mai liniștit, cred că a făcut o treabă foarte bună aici.

În focul unui sărut, zidurile dintre Alizeh, moștenitoarea de mult pierdută a unui străvechi regat al djinnilor, și Kamran, prințul moștenitor al imperiului Arduniei, s-au prăbușit. Și la fel și viețile celor doi. Bunicul lui Kamran, regele Arduniei, zace mort, iar îngrozitorul secret al pactului său cu diavolul a fost dat în vileag în fața lumii întregi.

Cyrus, misteriosul rege cu părul arămiu, a răpit-o pe Alizeh și a dus-o în Tulan, regatul vecin peste care stăpânește. Suveranul a încheiat și el propria înțelegere cu diavolul, care ar presupune ca tânăra să-și trădeze sentimentele pentru Kamran dacă vrea să-și revendice tronul djinnilor. Aceasta însă nu vrea să aibă nimic de-a face cu Cyrus sau cu pactul lui cu Iblees.

Fără nicio posibilitate de a fugi din Tulan și cu promisiunea tentantă de a-și împlini destinul de moștenitoare a tronului djinnilor, Alizeh este silită să se întrebe dacă își poate lăsa emoțiile deoparte și, în cele din urmă, să devină suverana de care supușii ei au nevoie. Între timp, Kamran încearcă să își salveze regatul distrus. Confruntându-se cu trădarea la fiecare pas, tot ce știe sigur este că trebuie să meargă în Tulan pentru a-și răzbuna bunicul.

Cartea are un caracter puternic și am terminat-o în 2 zile. În pluuuuuuuus, fără să dau spoiler, avem un element comun cu seria „Shatter Me” – triunghiul amoros. Nu sunt mare fană al acestui trope, pentru că eu mă atașez destul de repede de personaje și sunt destul de statornică, nu îmi place să schimb perspective. Dar până la urmă, nu m-a întrebat nimeni ce îmi place și ce nu și aparent acest triunghi este popular, mai ales atunci când personajele masculine sunt foarte diferite și acest lucru se vede. Cititorii își fac tabere și încep să facă galerie pentru un anumit personaj, așa că totul începe să fie și mai interesant.

Ca noutate, aici apare Cyrus, iar sentimentele lui Alizeh (și ale noastre) devin confuze, pentru că deși relația lor este una foarte tensionată, pe măsură ce intrăm în povestea cărții începem să îl cunoaștem și să înțelegem ce anume îl bântuie. Nimic nu ajunge mai repede la suflet decât o poveste despre un prinț chinuit de trecut, care încearcă din răsputeri să-și îndrepte greșelile. Modul în care cei doi interacționează, replicile inteligente și pline de sarcasm au fost delicioase. În tot acest timp, Kamran o caută pe Alizeh și trebuie să vedem ce se întâmplă atunci când o va găsi.

Cartea a doua este mai multe despre cunoaștere și acomodare, nu se întâmplă foarte multe lucruri, dar nu pot spune că m-am plâns sau că am scăzut mult din nota finală. Este o carte care îți menține curiozitatea, nu neapărat prin acțiune, ci prin alte elemente pe care vă invit să le descoperiți.

 

Titlu: Uneltiri Fără Sfârșit
Autor: Tahereh Mafi
An apariție : 2023
Editura: CORINT
Nr. Pagini: 416
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 5895

Alte recenzii de la Tahereh Mafi :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 6 luni și a scris până acum 669 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments