Recunosc că atunci când m-am apucat de citit Inimi cicatrizate de Max Blecher nu auzisem de acest autor, nu ştiam nici măcar ce naţionalitate are sau din care epocă provine creaţia sa. Surpriza a fost şi mai mare când am descoperit că este chiar din același oraș cu mine, deci este botoșănean.
Max Blecher, de origine evreu, a făcut parte din mișcarea suprarealistă românească de la începutul perioadei interbelice şi opera sa este aproape în totalitate inspirată de suferinţa autorului cauzată de boala Morbul lui Pott (localizarea vertebrală a tuberculozei)
Inimi cicatrizate poate fi considerat un jurnal personal care respectă toate preceptele curentului literar suprarealist. Mizeria umană, suferința fizică și neputința sufletului sunt descrise cu note autobiografice.
Locurile de tratament, sanatoriile din Elveţia de exemplu, precum şi personajele inspirate de pacienţii pe care i-a întâlnit în foarte lungi perioade de spitalizare, constituie materialul literar al romanelor sale.
Max Blecher ne descrie de altfel cu mult umor stările psihice şi fizice prin care trece un suferind de o boală gravă, boală care îl condamnă ca aproape întreaga sa viaţă să şi-o petreacă încorsetat într-un ghips imens.
Inimi cicatrizate e un roman deosebit, pe care îl citeşti cu uimire, compasiune, zâmbete şi ceva speranţă, dar nicidecum cu dezgust faţă de urâciunea unei boli grave.
Inimile cicatrizate sunt inimile bolnavilor care au primit de-a lungul vieţii atât de multe lovituri încât s-au cicatrizat, au devenit aproape sau total insensibile la durere.
Personajele lui Max Blecher sunt oameni bolnavi care, deşi nu sunt cei mai optimişti oameni din lume, au descoperit o cale prin care să îşi trăiască zilele rămase cu demnitate jucând poate şi un fel de joc de-a moartea şi de-a viaţa.
Între pacienţii lui Max se infiripă prietenii, gelozii, idile, se fac glume proaste şi se dau sfaturi de supraveţuire în sanatoriu noilor veniţi. Emanuel, Qiutonce, ca şi pacienţii, brancardierii, farmaciştii, sunt personaje în acest microunivers creat în jurul unui oraşel eleveţian Berck, şi ajung la un moment dat să fie atât de dependenţi de el, încât chiar şi după ce se vindecă de boală, rămân fideli sanatoriului şi îşi găsesc în continuare un loc în acest spaţiu.
Inimi cicatrizate este şi un roman metaforă despre condiţia omului care se obişnuieşte prea mult cu o anumită situaţie, nemaiştiind apoi care ar fi trebuit să fie reacţia lui firească în procesul de adaptare la alţi stimuli externi. O metaforă a încorsetării, încremenirii forţate, înghipsarea care anulează mişcarea firească a corpului uman şi care îl obligă la o poziţie nouă, nefirească.
Max Blecher face parte din categoria scriitorilor de geniu care ar trebui citit nu doar din patriotism, ci şi pentru că lectura cărţilor sale intră în profunzimea lucrurilor fără însă a plictisi cu filozofii existenţiale.
Alte recenzii de la Max Blecher:
Scrii foarte persuasiv! M-ai facut curios sa citesc cartea recenzata…O sa mi-o procur! Intuiesc, din felul cum ai prezentat chiar succint povestea eroilor cartii, cu note autobiografice ale autorului, ca are si virtuti cinematografice, putand fi usor baza unui scenariu de film…O s-o citesc si-o sa ma conving singur. Multumesc pentru sugestie!