Recenzie Iașii de odinioară de Rudolf Suțu

de | mai 30, 2015 | Istorie, Recenzii cărți

Iasii_de_odinioara_mic (1)Cartea Iașii de odinioară a lui lui Rudolf Suțu a apărut la Editura Corint și face parte din colecția Istorie cu Blazon.  Prințul Rudolf Suțu  prezintă activitățile din acea perioadă, instituțiile, dar și personalitățile vremii, fără a uită însă de țărani. Această carte se citește foarte ușor și are un stil deosebit față de ce am mai citit  până în momentul de față.

Pe tot parcursul celor două volume autorul ne prezintă personalități foarte importante ale țării noastre cum ar fi: Alexandru Ioan Cuza, regele Carol I și scumpa lui soție, Mihai Eminescu, I. L. Caragiale sau Mihail Kogălniceanu. De asemenea, menționează și fetele boierilor care făceau fuiori în rândul locuitorilor Iașului sau cucoanele și boierii care au avut grijă de oamenii mai săraci. Rudolf Suțu nu a uitat să menționeze  nici țăranii simpli; un exemplu ar fi Badea Cârțan, care s-a dus până la Roma să vadă columna lui Traian.

Autorul prezintă o perioadă glorioasă dintr-o epocă de mult apusă a Iașilor și a României de odinioară. Nu sunt uitate nici petrecerile care aveau un farmec aparte în acea perioadă și sunt povestite chiar și farsele care se făceau între cunoscuți (care, de altfel, erau foarte originale și amuzante).Femeile își iubeau soții, copii creșteau cu frică de Dumnezeu și respect pentru oameni, un lucru foarte important pentru o societate, în viziunea mea.

Prin urmare, tema cărții este aceea a trecutului unui oraș important al țării. Iar stilul lui Rudolf Suțu cu siguranță nu o să  plictiseasească. Deși sunt meționate de la străzi importante ale Iașiului până la personalitățile României de altp dată, volumul nu abundă de detalii care să plictisească cititorul.

Consider că fiecare român ar trebui citească, deoarece este o carte ce prezintă contextul socio-cultural al Iașiului și al României totodată, care oferă o perspectivă proprie a istoriei.

Titlu: IAȘII DE ODINIOARĂ
Autor: Rudolf Suțu
An apariție : 2015
Editura: CORINT
Nr. Pagini: 544
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2101

Alte recenzii de la Rudolf Suțu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Denisa Alexandrescu a fost redactor Booknation.ro și a scris 4 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Denisa Alexandrescu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments