Recenzie ”Profetul popular” de Adrian Suciu

de | iul. 11, 2015 | Poezie, Recenzii cărți

”Profetul popular” de Adrian SuciuAdrian Suciu este absolvent al Facultății de Litere din Cluj. Ultimul său volum publicat este Profetul popular, în anul 2015 la editura Tracus Arte.

În acest volum, Adrian Suciu vorbește despre zilele în care trăim, identificându-se cu un poet-profet.

Profetul popular este alcătuit din cinci părți intitulate: Suciu, Profetul popular, Vulturii tandri, Să bei singur și Fiul văduvei. Fiecare parte are un impact diferit asupra cititorului.

Adrian Suciu nu face nicio concesie pentru nimic. Acesta se ceartă cu Dumnezeu, cu sine însuși, cu lumea, cu orice. În poezie își găsește liniștea pe care în mod obișnuit nu o are.

În poezia N-am scris nimic Suciu pretinde că ceea ce este scris de el este o transpunere a viselor, a realității. Dumnezeu este singurul care a scris și a făcut-o o dată la facerea lumii.

Poezia care încheie volumul, Fiul văduvei, este dedicată mamei lui. Această poezie îți face pielea de găină prin emoțiile pe care le transmite. Suciu îi mulțumește mamei sale pentru tot ceea ce a făcut pentru el. Autorul este conștient de sacrificiile ei, iar prin această poezie el îi mulțumește.

Dedic volumul tuturor cititorilor care vor ceva diferit față de ceea ce se scrie în prezent.

În final, vă las un poem care mi-a plăcut foarte mult și care sper să îndemne cât mai multe persoane să citească acest volum de poezii.

N-am scris nimic. Am așezat pe hârtie o mie
de generații de fum de țigară și căruțele copilăriei.
Am mâzgălit oameni îngenuncheați din vreo pricină.
Am lăsat urme adânci pe hârtie cărând cadavre
de la un cimitir la altul.
Pâinea mea se teme de mine și fuge.
N-am scris nimic. Am fotografiat porți pe care
n-am intrat niciodată și războaie care n-au fost.
Rareori, o scânteie scapără-n beznă,
dar numai ca s-o facă mai neagră.
N-am scris nimic.
Numai Dumnezeu știe să scrie
și a scris o singură dată.

Titlu: PROFETUL POPULAR
Autor: Adrian Suciu
An apariție : 2015
Editura: TRACUS ARTE
Nr. Pagini: 84
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3402

Alte recenzii de la Adrian Suciu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ana Maria Niculescu a fost redactor Booknation.ro și a scris 11 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ana Maria Niculescu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments