Emil Gârleanu (5 ianuarie 1878 – 2 iulie 1914) a fost un prozator și publicist român, apreciat pentru schițele despre natură, viețuitoare și experiențele umane de zi cu zi. S-a născut la Iași, într-o familie de militari, și a urmat o perioadă pregătirea pentru cariera militară. A ales însă jurnalismul și literatura, publicând în reviste culturale ale începutului de secol XX.
Cea mai cunoscută carte a sa este „Din lumea celor care nu cuvântă” (1910), o colecție de povestiri care privește cu sensibilitate universul animalelor și al plantelor. Gârleanu urmărește existența unor făpturi mici, aparent neînsemnate, și transformă întâmplările naturale în scene cu tensiune și emoție. Cartea îi invită pe cititori să observe viața dincolo de lumea oamenilor.
Schițele sale se disting prin descrierea atentă a naturii și prin folosirea personificării, fără a transforma toate animalele în personaje de basm. Natura poate fi frumoasă, dar și primejdioasă, iar unele texte conțin finaluri triste. Stilul său sobru și expresiv oferă un punct de plecare pentru discuții despre empatie, vulnerabilitate și relația omului cu mediul înconjurător.
Gârleanu a publicat și volume precum „Bătrânii”, „Cea dintâi durere” și „Nucul lui Odobac”, surprinzând atât viața societății românești, cât și conflicte personale. În catalogul Booknation se găsesc „Nuvele și schițe” și „Cea dintâi durere”. Autorul a fost implicat în viața Societății Scriitorilor Români și în activitatea culturală a Craiovei.
Pentru o primă lectură, „Din lumea celor care nu cuvântă” este cea mai bună alegere, în special pentru cititorii interesați de natură. Pentru a descoperi și proza sa despre oameni, alege o antologie de schițe. Verifică edițiile integrale și selecțiile școlare, deoarece acestea pot cuprinde texte diferite.
