Am citit “Baltagul” în anii de școală și mi s-a întipărit în minte că era vorba despre o femei care pleacă în căutarea soțului ei. Chiar dacă detaliile s-au estompat cu timpul, totuși îmi aduceam aminte că toată atenția era pusă pe acea femeie, pe încăpățânarea ei de a afla adevărul și pe curajul ei de a merge până în pânzele albe pentru a dezlega ițele. Deci, am hotărât că a venit timpul pentru o recitire.
Ciobanul Nechifor Lipan pleacă să cumpere oi și nu se mai întoarce acasă. Îngrijorată de lipsa oricărui semn de viață, soția sa Vitoria Lipan pleacă pe urmele lui împreună cu fiul Gheorghiță. Astfel, 
încercând să reconstituie traiectoria lui Nechifor Lipan, femeia și copilul vor parcurge întregul traseu pe care au mers turmele de oi.
În drumeția lor vor întâlni de toate. Prin intermediul lor avem posibilitatea să cunoaștem și noi firea românului: cu ospitalitatea sa, cu bunele și relele sale. Vedem aici influența religiei și a credinței. Dincolo de limbajul simplu, personajele sunt bine ilustrate și imaginile create de către autor sunt grăitoare. Desigur personajul preferat, de toți îndrăgit, este Vitoria. Ea apare aici ca o eroină. Deși pare la prima vedere o femeie simplă de la munte, cu carte puțină, descoperim ulterior o fire puternică, cu mintea ascuțită, curajoasă și chibzuită.
Este un amestec între o baladă și un roman polițist. Are o narațiune simplă, un subiect nu prea complicat nici el. Însă, în acest context aparent simplist descoperim trăsăturile comunității de la munte, cu oamenii ei, cu datinile și tradițiile caracteristice doar lor. Personajele sunt muntenii: oameni simpli, sinceri, realiști, deschiși și ospitalieri. Este o istorie a oamenilor de la munte. Dar este și o istorie despre dragoste, fidelitate, curaj, dăruire și credință.
Deși pare o scriere arhaică, Mihail Sadoveanu a scris o operă de o frumusețe literară incontestabilă care își are locul de frunte în literatura română chiar și azi, după aproape un secol de la apariție.
