“Hanul Ancuței” este o culegere de nouă povestiri care sunt istorisite de către nouă țărani moldoveni întâlniți cu toții la popas la Hanul Ancuței. Acesta se pare este un loc care apare mereu în povestirile celor de față cu mențiunea Ancuței celei de atunci, de dinainte, care era la fel ca Ancuța cea de acum.
Istoriile lor, care
sunt pe alocuri supra-realiste și se aseamănă uneori cu file din basme, au menirea să contureze firea țăranului dar și destinul lui. Dacă de-obicei suntem deprinși cu observarea personajelor, cu căutarea trăsăturilor acestora, aici atenția ne este captată în întregime de firul narațiunii și dorim să aflăm deznodământul fiecărei istorii.
sunt pe alocuri supra-realiste și se aseamănă uneori cu file din basme, au menirea să contureze firea țăranului dar și destinul lui. Dacă de-obicei suntem deprinși cu observarea personajelor, cu căutarea trăsăturilor acestora, aici atenția ne este captată în întregime de firul narațiunii și dorim să aflăm deznodământul fiecărei istorii.Cititorul are impresia la un moment dat că se află și el acolo la han, că ascultă istorisirile țăranilor și gustă din vinul nou al Ancuței. Atmosfera hanului în care domnește ospitalitatea și voia bună nu au cum să nu te ia în acest miraj al imaginilor făcându-te părtaș al acțiunii.
Cartea crează o atmosferă departe de a fi una de lux, trosnitul vreascurilor, simplitatea povestitorilor, istoriile spuse cu însuflețire îți crează o atmosferă de melancolie, de liniște.
Această operă m-a dus cu gândul la serile lungi de iarnă ale copilăriei când petreceam cu toții la gura sobei, la lumina opaițului sau a lămpii cu gaz. Petrecându-mi copilăria în Moldova post-sovietică a anilor ‘90 am prins vremurile când seara se întrerupea electricitatea și foloseam drept sursă de lumină opaițul sau lampa cu gaz. Atunci și focul din vatră avea o altă însemnătate.
Și dat fiind faptul că recent am recitit și “Baltagul” țin să menționez că mi-a plăcut mai mult istoria Vitoriei Lipan. Aici, spre deosebire de “Baltagul”, curiozitatea îți este păstrată doar în interiorul fiecărei povești și prin urmare riști să abandonezi lectura de mai multe ori reluând-o pentru câte o poveste. Cumva cititorul nu este curios să înceapă o nouă istorisire de îndată ce a încheiat-o pe cea precedentă. Dar oare nu așa era și “Decameronul”?
Se încarcă ofertele din librării…
