Adulter

Linda tocmai a împlinit 31 de ani și, în ochii celorlalți, are o viață perfectă – o căsnicie exemplară, doi copii reușiți, o carieră de succes și o casă luxoasă în Geneva. De fapt, ea se afla la capătul puterilor, într-atât o obosește mimarea unei fericiri pe care nu o simte. Numai că într-o zi îl reîntâlnește pe Jacob, un fost coleg de care fusese îndrăgostită în adolescență, ajuns acum un om politic influent. În timpul interviului pe care acesta i-l acordă, în ziarista de succes se redeșteaptă o pasiune de mult uitată. Linda va încerca să trăiască deplin această iubire imposibilă, și nu-și va găsi fericirea până nu-și va explora fără teamă abisurile sufletului. Romanul Adulter ilustrează criza existențială a unei tinere femei din zilele noastre, surprinzând cu finețe psihologică încercările prin care trece pentru a se regăsi. „Un roman care combină teme delicate precum depresia, infidelitatea și rutina căsniciei, presărate cu misticismul caracteristic acestui vrăjitor al literelor.“ (O Globo Extra, Brazilia, 2014) Fragment: "Am dormit mai bine. O să mă întâlnesc cu Jacob până la sfârşitul săptămânii. Cel puţin aşa a promis, şi mă îndoiesc că ar avea curajul să se răzgândească A fost nervos singura dată când am vorbit la telefon, luni. Soţul meu crede că sâmbătă de la Nyon mi-a făcut bine. Habar nu are că tocmai în ziua aceea am descoperit ce îmi face cu adevărat atât de rău: lipsa de pasiune, de aventură. Unul dintre simptomele pe care le-am observat la mine a fost un soi de autism psihologic. Lumea mea, înainte vastă şi plină de posibilităţi, a început să se micşoreze pe măsură ce creştea nevoia de siguranţă. De ce? Trebuie să fie o moștenire de la strămoșii noștri care locuiau în caverne: grupurile se ocrotesc, singuraticii sunt decimaţi. Chiar dacă ştim că, şi atunci când suntem în grup, ne este imposibil să controlăm totul, ca de exemplu căderea părului său o celulă care înnebuneşte şi se transformă în tumoare. Dar falsa siguranţă ne face să uităm asta. Cu cât zărim mai aproape pereţii vieţii noastre, cu atât mai bine. Chiar dacă este doar o limită psihologică, chiar dacă în fond știm că mai devreme sau mai târziu moartea va intra fără să ceară voie, e bine să ne prefacem că ţinem totul sub control.  În ultimul timp, spiritul meu a fost destul de agitat şi răzvrătit, ca marea. Am întocmit un rezumat al parcursului meu până aici şi parcă aş face o călătorie transoceanică pe o plută rudimentară, în plin sezon al furtunilor. Voi supravieţui? mă întreb, acum că nu mai e cale de întoarcere. Voi supravieţui, evident. Am mai înfruntat furtuni şi înainte. Am făcut şi o listă a lucrurilor asupra cărora trebuie să mă concentrez când voi simţi că risc să cad din nou în gaură neagră: • Să mă joc cu copiii. Să citesc poveşti care să ne servească drept lecţii atât lor cât şi mie - fiindcă poveştile nu au vârstă. • Să privesc cerul. • Să beau pahare de apă de la gheaţă. Poate să fie ceva extrem de simplu, dar mă înviorez de câte ori fac asta. • Să gătesc. Iată arta cea mai frumoasă şi mai completă. Ne atinge cele cinci simţuri şi încă unul - nevoia de a da ce avem mai bun în noi. E terapia mea preferată. • Să-mi scriu lista de plângeri. Asta a fost o descoperire grozavă! Ori de câte ori mă supără ceva, notez. La sfârşitul zilei îmi dau seama că m-am enervat fără rost. • Să zâmbesc, chiar dacă îmi vine să plâng. Ăsta e lucrul cel mai dificil de pe listă, dar ne obişnuim. Budiştii spun că un zâmbet lipit pe faţă, oricât ar fi de fals, sfârşeşte prin a lumina sufletul. • Să fac două băi zilnic, în loc de una. Usucă pielea din cauza nivelului ridicat de calciu şi clor în apa de oraş. Dar compensează, fiindcă spală sufletul. Toate astea însă funcţionează doar pentru că acum am un obiectiv: să cuceresc un bărbat. Sunt un tigru urmărit, fără să aibă unde fugi. Singurul lucru care îmi rămâne e să atac cu furie. "