Ai Suru. A iubi. Vol. 2

Ediție bilingvă română-engleză Volumul 2 din trilogia Ioanei Lee are ca tema principală reconcilierea cu trecutul. Având ocazia de a se reîntâlni cu Ken, fostul soț, după mulți ani, Ioana îmbrățișează oportunitatea de a face pace cu trecutul și de a-și vindeca rănile. Este o întâlnire care ne amintește că în spatele fiecărei experiențe dificile există un moment în care putem alege să învățăm și să creștem. O poveste adevărată, în oglindă, despre trecut și viitor și despre cum trecerea timpului ne schimbă perspectivă asupra vieții și a iubirii.      Fragment din volumul 2 "Ai Suru. A iubi" de Ioana Lee:       "Arătăm ca un cuplu din centrul New Yorkului. Îmbrăcați elegant, de râse diferite, dar vorbind și râzând în japoneză.     - Ce limbă vorbiți? am fost întrebată de câteva ori.     - Japoneză, am răspuns chiar plictisită de aceeași veche întrebare.     - Dar nu ești japoneză!     - Cum îți poți da seama? a răspuns Ken timid, dat glumeț.     Avea simțul umorului, dar era încă dificil pentru el să-și lase garda jos. Și pot spune că era fericit, dar încă se simțea vinovat că mă vedea pe la spatele soției sale. Familia lui și părinții mei știau că urma să ne întâlnim.     - Atunci, ce limbă vorbești acum?     - Romană, am spus amândoi știind cât de șocanți am fost întotdeauna într-un mod aparte, lingvistic vorbind.     - Romană? N-am auzit niciodată de o asemenea limbă.     - Nicio grijă, limba n-a auzit nici ea de tine.     Eram răutăcioși, dar nu ne puteam abține. Eram niște șmecheri de vârstă mijlocie. Am urcat la faimosul etaj opt, studioul cu pantofi de damă. Era foarte elegant, cu niște canapele frumoase, o atmosferă extravagantă, clienți rafinați, foarte bine îmbrăcați, și vânzători parfumați exagerat, materiale de lux, pielea cea mai fină, modele ieșite din tipare, prețuri ridicole, candelabre minunate - un răsfăț ireal al simțurilor.     - Nu-mi plac pantofii Christian Louboutin, a afirmat Ken cu naturalețe. Le lipsește emoția. Și nu sunt moi. Arătă ca niște imitații proaste Kabuki.     Nu m-am putut opri din râs.     - Ce este atât de amuzant? E adevărat, continuă Ken confuz. Nu este nimic genial, nicio poveste spusă. Ador rujurile totuși. Minunat design. Ca un fel de stele ninja, puțin kitsch, dar kitsch-ul este o artă rafinată eșuată, deci cred că merge. Eu chiar sper că soțul tău ți-a luat toate cum obișnuiam să-ți cumpăr eu ultimele colecții make-up Chanel, Pierre Cardin, și Dior.     - Da, mi-a cumpărat. Și lui îi place să meargă la shopping. Vreau să spun, nu îi place la fel de mult cum îți place ție. Ție îți plac experiența, materialele și vrei să studiezi și să critici. Lui îi place la nebunie doar să mă vadă în diferite rochii și pantofi, el adoră să-i fac o mică prezentare de modă în public... e amuzant. Exact ca și tine. Erai prea gelos să mă lași să probez rochii în magazine. Tu trebuia să mă vezi singură, închisă în casă. Tu și Otoosan, am spus pe măsură ce deveneam din ce în ce mai furioasă..     Eram plină de nervi, dar el era oaspetele meu în țara mea.     - Totul a fost în trecut. Îmi pare atât de rău. Hai să nu mai vorbim despre asta.     - În regulă. Îmi pare rău. Nu am vrut să vorbesc despre trecut. Nu despre acea parte... atunci, cumpără-mi pantofi ca să te revanșezi pentru suferința pe care mi-ai produs-o, l-am provocat jucăușa, dar serioasă.     - Nu! Soțul tău ar trebui să îi cumpere pentru tine. Ești soția lui acum. Ești a lui.     - Nu sunt a nimănui, Ken. Niciun bărbat nu a reușit vreodată, și nici nu va reuși, să fie stăpânul meu. Nu sunt o vacă. Poate doar arăt uneori ca una, am râs noi din nou.”