Anna Karenina. Vol 2

Odată ce a decis să-și părăsească soțul și copilul, tânăra și frumoasă Anna Karenina nu se mai poate întoarce la viața respectabilă pe care a dus-o înainte în înalta societate. Trăindu-și intens iubirea totală pentru Vronski, pleacă împreună cu el, mai întâi în străinătate, apoi la moșia lui de la țară. Cu timpul însă, izolată și respinsă de aproape toată lumea, lipsită de preocupări autentice și, mai ales, conștientă că dragostea lui Vronski pentru ea slăbește, Anna e tot mai mistuită de gelozie și neputință și nu găsește ieșire din situația ei decât aruncându-se sub roțile trenului. În contrast cu ea, Kitty Levina înflorește în căsnicie, dedicându-se rolurilor tradiționale de mamă și stăpână a casei și lăsându-i soțului ei libertatea de a-și urma interesele intelectuale și practice. Dragostea lor plină de înțelegere este idealul pe care Tolstoi îl opune destinului tragic, de neuitat, al Annei Karenina. Carte recomandată de Tudor Chirilă în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Fragment din romanul "Anna Karenina. Volumul 2" de  Lev Tolstoi: „Pentru prima dată Vronski încercă un sentiment de ciudă, aproape de mânie împotriva Annei, pentru că nu voia intenționat să înțeleagă în ce situație se află. Iar frustrarea lui era cu atât mai mare cu cât nu putea să-i spună motivul pentru care era furios pe ea. Dacă ar fi fost să-i spună exact ce gândea, ar fi sunat așa: „Să te arăți la teatru în rochia asta, cu o prințesă pe care o cunoaște toată lumea, înseamnă nu numai să-ți recunoști statutul de femeie pierdută, dar să și arunci o provocare lumii, adică să renunți pentru totdeauna la ea". Așa ceva nu putea să-i spună. „Dar cum de nu înțelege ea singură, și ce se întâmplă cu ea?” se întrebă Vronski. Simțea cum respectul pentru ea îi scade, în timp ce conștiința frumuseții ei i se amplifică. Se întoarse posomorât în apartamentul lui și se așeză lângă Iasvin, care își întinsese picioarele lungi pe un scaun și bea coniac cu apă gazoasă; comandă și el același lucru. - Vorbești de Mogucii al lui Lankovski. Da, e un cal bun, te sfătuiesc să-l cumperi, spuse Iasvin, privind fața întunecată a camaradului său. - Cred că am să-l iau, spuse Vronski. Discuția despre cai îl captivă, dar nu uita nici o clipă de Anna, ascultă fără să vrea pașii de pe coridor și se uită la ceasul de pe cămin. - Anna Arkadievna a poruncit să vă spun că a plecat la teatru. Iavșin, dând pe gât încă un păhărel de coniac și un pahar de apă gazoasă, se ridică și se întinse. - Ei, păi să mergem și noi! spuse el, zâmbind abia vizibil pe mub mustăți și arătând prin acest zâmbet că înțelege motivul supărării lui Vronski, dar nu-i acordă importanță. - Eu nu merg, răspunse posomorât Vronski. - Eu trebuie să mă duc, am promis. Ei, la revedere! Vino și tu la fotolii, ia fotoliul lui Krasinski! adăugă Iasvin la plecare. - Nu, am ceva de făcut aici. „Cu femeia o mie de griji, fără femeie și mai rău", își zise Iasvin ieșind din hotel. Rămas singur, Vronski se ridică de pe scaun și începu să se plimbe prin încăpere. „Dar ce e azi? Abonamentul numărul patru... Egor e acolo cu soția și cu mama, fără îndoială. Asta înseamnă că tot Petersburgul e acolo. Acum Anna a intrat, și-a scos șuba și a apărut în lumină. Tușkevici, Iasvin, prințesa Varvara..." își imagina Vronski. „Dar ce-i cu mine? Mă tem de cineva sau i-am predat lui Tușkevici grija pentru Anna? Oricum ai lua-o, e stupid, e stupid... De ce mă pune în asemenea situație?" își spuse el, dând din mână.”