În proză sau în versuri, fabula surprinde în transpunerea ei legorică, care nu întodeauna este obligatorie, întâmplări din lumea reală a oamenilor, sau ne prezintă prototipuri ale unor caractere.
Bogdan Petriceicu Hasdeu afirmă într-un studiu al său că fabula este "un produs al basmului, o micșorare a lui", susținând astfel teza originii folclorice și prioritatea apariției basmul și creația artistică a poporului. Tot el nu uita să menționeze că fabula mai este totodată și o "aplicațiune didactică sau etică a particularităților luate din basm", subliniind astfel nota cea mai distinctă a acestei specii, care de altfel va fi menționată de toți cei care au teoretizat fabula.
Și G. E. Lessing, marele scriitor și fabulist german, arată că dacă "reducem un principiu etic general la un caz special, dând acelui caz realitate și dacă compunem dintr-însul o poveste prin care se recunoaște principiul general, atunci acea compoziție se numește fabula".
